Alegerile parlamentare din Serbia, care s-au încheiat cu o victorie pentru Lista Studenţilor şi o schimbare de regim i-au dus pe mulţi cu gândul la protestele din România de după Colectiv şi la apariţia partidului USR. Moise Guran a comparat cele două mişcări politice, în cadrul podcastului „Friendly Fire” de la Prima News.
„USR s-a născut din tehnocraţii lui Cioloş, care au luat un vehicul numit USB şi l-au făcut USR şi au încercat să facă ceea ce au făcut studenţii în Serbia, respectiv Lista Studenţilor. Comparaţia este unu la unu între Colectiv şi Novi Sad, 'Corupţia Ucide' este un slogan pe care l-au folosit şi în Serbia”, a spus Moise Guran în podcastul „Friendly Fire”, cu Vlad Petreanu.
Mişcarea din Serbia a luat amploare după tragedia din 1 noiembrie 2024, când acoperişul exterior al gării din Novi Sad s-a prăbuşit, provocând moartea a 16 persoane. Accidentul a declanşat proteste şi acuzaţii privind corupţia, lipsa transparenţei şi neregulile din lucrările publice.
Studenţii au organizat blocaje universitare, manifestaţii şi adunări în care deciziile erau luate colectiv. Printre revendicările iniţiale s-au numărat publicarea documentelor referitoare la renovarea gării, tragerea la răspundere a celor vinovaţi şi protejarea participanţilor la proteste. Ulterior, mişcarea civică s-a încris pe lista pentru alegerile parlamentare din octombrie 2026.
Potrivit rezultatelor publicate după scrutinul din 25 octombrie 2026, Lista Studenţilor a obţinut 52,56% din voturi, clasându-se pe primul loc. Datele electorale disponibile indică 2.221.590 de voturi pentru această formaţiune.







