Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins duminică o ofertă rusă de negocieri în Belarus, afirmând că şi autorităţile din Minsk sunt complice la invazia rusă, dar a lăsat poarta deschisă purtării de negocieri în altă parte, relatează Reuters şi AFP.
Kremlinul a afirmat duminică puţin mai devreme că o delegaţie rusă îşi aşteaptă omologii ucraineni la negocieri în oraşul Gomel din Republica Belarus.
"Varşovia, Bratislava, Istanbul, Baku. Le-am propus pe toate. Şi ne-ar conveni oricare", a replicat Zelenski într-un mesaj video difuzat online.
El a adăugat în mesaj că "noaptea trecută a fost grea, cu noi tiruri, bombardamente în cartiere locuite, asupra unor infrastructuri civile". "Nu mai e nimic care să nu fie considerat de ocupant ţintă legitimă", spune Zelenski.
Liderul ucrainean se adresează totodată belaruşilor, afirmând: "De pe teritoriul vostru ni se ucid copiii. Cum vă veţi putea privi copiii în ochi, cum vă veţi mai putea privi în ochi unii pe alţii?”
Sursa: Agerpres