Viteza şi teribilismul la volan au dus la o tragedie de proporţii. Trei tineri aflaţi la o petrecere din Pasul Tihuţa s-au
urcat în bolidul de lux al unuia dintre ei pentru a vedea cât de puternică este maşina. Cursa nebună s-a încheiat tragic în numai câteva minute. Şi în judeţul Iaşi, pompierii au activat planul roşu de intervenţie după ce 17 persoane au fost implicate într-un grav accident de circulaţie.
Viteza excesivă le-a fost fatală celor trei tineri. Într-o curbă periculoasă, şoferul în vârstă de 30 de ani din Cluj Napoca, a scăpat de sub control maşina. Avea peste 150 de kilometri la oră. Alături de el şi-au pierdut viaţa alţi doi tineri de 24 şi respectiv 21 de ani.
Salvatorii sosiţi la faţa locului au rămas şocaţi de cele văzute.
Un accident deosebit de grav a avut loc şi în judeţul Iaşi, acolo unde pompierii au activat planul roşu de intervenţie după ce un tir şi un microbuz s-au ciocnit. Impactul a avut loc în comuna ieşeană Vânători. În microbuz se aflau 16 oameni. Din primele informaţii, şoferul TIR-ului ar fi fost cel care nu a acordat prioritate şi a izbit maşina înţesată cu pasageri.
13 victime au fost preluate de medici şi duse la spital. Pentru 2 dintre acestea a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare.
Poliţiştii au stabilit deja că niciunul dintre cei doi şoferi implicaţi în accident nu consumase alcool. Pe numele
şoferului care conducea TIR-ul a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.