Analistul politic George Rîpă susţine că PSD ar putea transforma susţinerea Guvernului condus de Siegfried Mureşan într-o oportunitate de a se repoziţiona politic şi de a recupera electorat de la AUR. Invitat la Prima News, Rîpă a afirmat că social-democraţii ar putea creşte de la aproximativ 18% la 30% în sondaje dacă ar vota noul Executiv şi ar rămâne apoi în opoziţie.
Declaraţia vine în contextul în care Siegfried Mureşan a anunţat că negocierile cu PSD pentru susţinerea viitorului Guvern vor fi purtate exclusiv la nivelul conducerii partidului. Premierul desemnat a exclus discuţiile individuale cu parlamentarii social-democraţi şi a precizat că urmăreşte un dialog instituţional cu liderul PSD, Sorin Grindeanu, pe marginea programului de guvernare şi a aşteptărilor partidului.
Potrivit lui George Rîpă, există şanse ca Guvernul Mureşan să treacă de votul Parlamentului, iar una dintre variabilele importante în această ecuaţie ar fi poziţionarea social-democraţilor europeni faţă de PSD. „Ele ţin de capacitatea socialiştilor europeni de a pune presiune pe PSD”, a declarat analistul la Prima News.







