Cu doar câteva zile înainte de votul decisiv asupra moţiunii de cenzură din 5 mai, scena politică intră într-o zonă de maximă incertitudine, iar calculele privind viitoarea guvernare devin tot mai complicate. Analistul Radu Turcescu avertizează, într-o intervenţie la Prima News, că miza nu este doar căderea sau menţinerea Guvernului condus de Ilie Bolojan, ci şi repoziţionarea strategică a principalelor partide.
În acest context, Turcescu susţine că PSD s-a îndepărtat de linia pro-europeană, ceea ce complică formarea unei majorităţi stabile după vot. Pe fondul refuzului PNL de a mai guverna alături de social-democraţi şi al presiunii generate de alianţa parlamentară PSD-AUR, perioada imediat următoare se anunţă decisivă pentru direcţia politică a României.






