Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că pentru liberali 'orice' formulă de premier este acceptabilă.
Întrebat dacă PNL ar face parte dintr-un Guvern cu un premier al PSD, Bolojan a afirmat că partidul 'înţelege care sunt responsabilităţile' şi 'nu a condiţionat niciodată participarea la această guvernare de culoarea politică a unui responsabil sau altul'.
'Cel mai important lucru este să ai nişte oameni competenţi pe cât mai multe funcţii, oameni dedicaţi care înţeleg că nu mai merge cum a mers şi care sunt dispuşi să-şi asume şi costul adoptării unor reforme care s-au lăsat foarte mult aşteptate. Deci, nu am condiţionat şi nu vedem nicio problemă, cu cât se formează un Guvern mai repede, cu cât este format din oameni mai competenţi şi pe baza unui program cât mai clar care prevede pentru fiecare minister ceea ce este de făcut, cu atât lucrurile le putem vedea într-o dinamică mai bună', a explicat liderul PNL, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.
Întrebat despre varianta unui premier tehnocrat el a răspuns: 'Din punctul nostru de vedere, orice formulă se va găsi este acceptabilă, important este să lucrăm pentru România şi v-am spus şi altădată, indiferent cine este premierul unui Guvern, sunt foarte importanţi miniştrii, sunt foarte importanţi secretarii de stat, sunt foarte importanţi în contextul din aceste zile ce face directorul de la Salrom, ce face directorul de la Apele Române, dacă sunt oameni competenţi sau sunt incompetenţi, dacă şi-au făcut datoria sau nu şi-au făcut-o, pentru că un ministru, oricât ar fi de bine intenţionat, nu poate rezolva probleme care ţin de zeci de autorităţi pe care le are în subordine'.
Potrivit lui Bolojan, selecţia personalului va fi foarte importantă. 'Cred că partidele trebuie să renunţe într-o bună măsură la zona strict politică şi cel mai important criteriu este - oameni competenţi, oameni cu experienţă, pentru că ei rezolvă problemele, iar ceilalţi, chiar dacă au un carnet de partid, îţi creează probleme. Dacă ţi-ar crea numai ţie probleme, n-ar fi nici o chestiune gravă, dar creează probleme cetăţenilor şi ţării', a afirmat preşedintele interimar al PNL.
În opinia sa, în prezent, sunt 'neproductive' calculele privind o eventuală rotativă a premierilor. 'În momentul de faţă, acest tip de calcule sunt neproductive şi aţi văzut ce rezultate a dat rotativa din ciclul electoral trecut. Cred că trebuie să vedem ce putem face pentru ţara noastră, sigur, respectând abordările fiecărui partid, analizând programul lui, în aşa fel încât să fie compatibilizate, dar asta este o problemă şi aceste aspecte strict politice cred că nu ajută deloc', a explicat Ilie Bolojan.
El a subliniat că PNL doreşte să contribuie la stabilitatea ţării şi la reforme, fără să condiţioneze acest efort de vreo funcţie, chiar fără funcţia de premier.