Meteorologii anunţă temperaturi neobişnuit de ridicate pentru începutul lunii septembrie, în special în vestul şi nordul României. Vineri şi sâmbătă, maximele vor ajunge până la 36 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vineri, între orele 12:00 şi 21:00, valul de căldură se va intensifica în Banat şi Crişana, unde va fi caniculă. Temperaturile ridicate se vor menţine şi în Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi în jumătatea nordică a Moldovei.
Maximele vor varia între 30 şi 36 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat şi Crişana. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unităţi, ceea ce va determina un nivel crescut de disconfort termic.
Aceleaşi condiţii meteo vor persista şi sâmbătă, în acelaşi interval orar, în Maramureş, Crişana, nordul Banatului şi în nordul şi vestul Transilvaniei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 şi 34 de grade, iar ITU va continua să atingă local pragul critic.
Meteorologii recomandă populaţiei să evite expunerea prelungită la soare, să se hidrateze corespunzător şi să evite activităţile fizice intense în timpul orelor de vârf.