UPDATE. VIDEO. Când şi unde va fi înmormântat Ion Iliescu. Joi va fi zi de doliu naţional / Programul complet al funeraliilor

UPDATE. VIDEO. Când şi unde va fi înmormântat Ion Iliescu. Joi va fi zi de doliu naţional / Programul complet al funeraliilor

Ion Iliescu a murit marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul SRI din Capitală. La Palatul Victoria a fost convocat Comitetul pentru funeralii, marţi seara la ora 19:30, care a decis programul funeraliilor şi care a propus ca ziua de joi să fie declarată zi de doliu naţional.

Miercuri şi joi, 6 şi, respectiv, 7 august 2025, vor fi organizate funeralii de stat în onoarea fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, a anunţat Guvernul după şedinţa de marţi seară.

Conform programului stabilit, ceremonia de înhumare a fostului preşedinte va avea loc doar în prezenţa familiei şi persoanelor apropiate.

Calendarul şi desfăşurarea ceremoniilor au fost stabilite de Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat împreună cu reprezentantul familiei, menţionează Executivul.

De asemenea, Executivul a detaliat, într-un comunicat de presă, şi momentele la care presa va avea acces la evenimentele legate de funeraliile de stat.

Miercuri, 6 august – Palatul Cotroceni

Ceremoniile oficiale vor începe miercuri, 6 august, la Palatul Cotroceni, unde va fi organizată primirea cortegiului funerar. În Sala Unirii va avea loc apoi ceremonia de priveghi, un moment de reculegere deschis publicului şi transmis LIVE de Televiziunea Română şi Radio România.

Premierul Ilie Bolojan merge miercuri la un priveghi, în intervalul 9.30-12.30, au precizat pentru HotNews reprezentanţi ai Guvernului.

Tot miercuri, între orele 13.00 – 18.00, accesul pentru public la Palatul Cotroceni se va face pe la intrarea Leu, au precizat aceeaşi reprezentanţi ai guvernului.

La ora 18.00, se va închide acces pentru publicul general.

La 18.30 va avea loc prezentarea condoleanţelor din partea foştilor colaboratori şi apropiaţi, iar la 19.00 – slujba de înmormântare.

Joi, 7 august – Cimitirul Ghencea 3

Joi, 7 august,  cortegiul funerar va părăsi Palatul Cotroceni pentru a se îndrepta către Cimitirul Ghencea 3, unde se va desfăşura ceremonia militară de înmormântare.

Ceremonia din Cimitirul Ghencea 3 va începe de la ora 10.00.

Apoi se va desfăşura ceremonia de înhumare a fostului preşedinte, care va avea loc doar în prezenţa familiei şi persoanelor apropiate.

Joi, zi de doliu naţional

Joi, 7 august, a fost declarată zi de doliu naţional în memoria fostului preşedinte Ion Iliescu, care a murit marţi, la vârsta de 95 de ani, a mai anunţat Guvernul marţi seară.

„Ion Iliescu a deţinut funcţia de preşedinte al României în mandatele 1990–1992, 1992–1996 şi 2000–2004, fiind o personalitate marcantă în viaţa politică postdecembristă. A avut un rol important în perioada de tranziţie de la regimul comunist la democraţie, fiind primul preşedinte ales după Revoluţia din 1989. În timpul mandatului său, România a adoptat o nouă Constituţie (1991), au fost puse bazele instituţiilor democratice şi au fost iniţiate reforme politice şi economice”, precizează Executivul.

Guvernul României menţionează că a adoptat, în şedinţă extraordinară, o Hotărâre prin care ziua de 7 august 2025 este declarată zi de doliu naţional, în semn de respect faţă de memoria fostului şef al statului, Ion Iliescu.

 

Afla mai multe despreion iliescudoliu naţional
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt