Patru artişti tineri din Suceava au avut parte de un sfârşit tragic. Se întorceau de la un spectacol unde au cântat şi dansat. Viaţa lor s-a sfârşit însă într-o secundă. Şoferul care conducea maşina ar fi adormit la volan şi s-a izbit puternic de un stâlp de electricitate. Trei dintre ei cu vârste între 18 şi 26 de ani au murit pe loc. Un alt accident grav a avut loc şi în Galaţi. Un şofer fără permis nu a respectat regulile de circulaţie şi a intrat cu viteză într-un motostivuitor. Atenţie urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţinal!
În imaginile surprinse de o cameră de bord se observă cum un şofer se opreşte regulamentar la trecerea de pietoni. Pe lângă el trece însă cu viteză o altă maşină care nu a oprit şi s-a înfipt într-un motostivuitor. La volan era un băiat de 25 de ani iar pe scaunul din dreapta o fată de 24 de ani. În urma impactului puternic, amândoi au fost răniţi şi duşi la spitalul din Galaţi pentru îngrijiri medicale.
În Suceava la Dorna Candrenilor a fost carnagiu. O maşină în care erau cinci oameni s-a oprit într-un stâlp. Trei oameni au murit pe loc, iar doi au fost transportaţi de urgenţă la spital în starea gravă.
Cei cinci făceau parte dintr-un ansamblu artistic din Rădăuţi şi se întorceau de la un spectacol din judeţul Mureş. Din primele informaţii, poliţiştii spun că şoferul în vârstă de 19 ani ar fi adormit la volan, a pierdut controlul maşinii şi s-a izbit de un stâlp de electricitate. Poliţiştii continuă ancheta şi încearcă să afle exact cum s-a produs accidentul.
Şi în Ploieşti doi tineri, în vârstă de 18 şi 19 ani, au murit carbonizaţi în urma unui accident rutier. Maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp şi a luat foc. În maşină mai era încă un tânăr de 18 ani care a fost rănit şi dus de urgenţă la spital.
Doar în ultimele 24 de ore, în România au murit 10 oameni în accidente de circulaţie!