UE va continua să impună sancţiuni Rusiei, independent de poziţia Washingtonului

UE va continua să impună sancţiuni Rusiei, independent de poziţia Washingtonului

Ambasadorii statelor membre pe lângă Uniunea Europeană au convenit miercuri un nou pachet de sancţiuni contra Rusiei, pe fondul semnalelor dinspre Statele Unite referitoare la regimul de sancţiuni american impuse Moscovei, relatează Euractiv.

Noul set de sancţiuni, al 16-lea adoptat de UE de la lansarea invaziei ruse pe scară largă împotriva Ucrainei în 24 februarie 2022, include interdicţii asupra importurilor de aluminiu, restricţii asupra exporturilor de crom şi alte materii şi retragerea mai multor bănci ruse din sistemul internaţional de plăţi SWIFT.

De asemenea, noile sancţiuni includ măsuri suplimentare menite să combată ocolirea de către Rusia a plafonării preţului petrolului decise de G7, măsură ce limitează la 60 de dolari/baril preţul petrolului rusesc transportat pe mare.

Un diplomat european familiarizat cu acest dosar a declarat că este ''foarte probabil'' ca politica de sancţiuni a UE să ''poată evolua în mod independent'' de SUA în lunile următoare, întrucât deocamdată rămâne neclar care va fi poziţia administraţiei Trump faţă de Moscova după primii paşi făcuţi de liderul american către ''peticirea'' relaţiilor cu preşedintele rus Vladimir Putin, adaugă Euractiv.

'Nu am observat vreo reducere a angajamentului faţă de implementarea pachetului nostru de sancţiuni. De aceea, nu consider acest lucru probabil, în cazul în care SUA merg într-o direcţie diferită de cea pe care o vom urma'', a spus diplomatul citat.

Secretarul de stat american Marco Rubio sugerase iniţial, după întâlnirea de la Riad cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, că Washingtonul ar putea relaxa sancţiunile asupra Rusiei ca parte a oricărui acord de încetare a focului în Ucraina şi a dat de înţeles că UE ar putea fi nevoită să facă acelaşi lucru, scrie Agerpres.

''Sancţiunile sunt toate rezultatul acestui conflict'', a spus Rubio, care a menţionat că ''pentru a se pune capăt unui conflict trebuie să existe concesii făcute de toate părţile''. ''Dar există alte părţi care au (decis) sancţiuni. Uniunea Europeană va trebui să se afle la masă la un moment dat întrucât şi ea a impus sancţiuni'', a spus Rubio.

Ulterior, potrivit Bloomberg, care cita diplomaţi apropiaţi discuţiilor, Marco Rubio a informat în cadru privat mai mulţi miniştri de externe europeni că Washingtonul îşi va menţine setul de sancţiuni asupra Rusiei până la încheierea războiului.

Afla mai multe despreuesuarusiasanctiuni
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt