Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA

Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA

Preşedintele american Donald Trump a promulgat miercuri legea care pune capăt celei mai lungi paralizii bugetare din istoria SUA, profitând de ocazie pentru a critica opoziţia democrată şi a-şi lăuda din nou politicile economice, relatează Agerpres.

'Nu vom ceda niciodată şantajului', a declarat preşedintele SUA în timp ce promulga textul, care fusese adoptat cu puţin timp înainte de Congresul SUA, după 43 de zile care au bulversat mai multe sectoare ale economiei americane.

Căutând să iasă victorios din această dispută prelungită, el i-a atacat pe 'extremiştii din celălalt partid', acuzându-i că au închis guvernul din 'motive pur politice'.

'Ţara nu a fost niciodată într-o situaţie mai bună', a afirmat Donald Trump, chiar dacă sondajele indică o nemulţumire tot mai mare în rândul americanilor faţă de economie.

După adoptarea sa de către Senat luni, Camera Reprezentanţilor a aprobat proiectul de lege privind bugetul cu 222 de voturi pentru şi 209 împotrivă. Doar şase aleşi democraţi s-au alăturat majorităţii prezidenţiale, în timp ce doi republicani şi-au exprimat dezacordul.

După mai mult de 40 de zile de blocaj bugetar, o mână de senatori democraţi a cedat în cele din urmă luni, alăturându-se colegilor lor republicani în aprobarea unui nou proiect de lege, care prelungeşte bugetul anterior până la sfârşitul lunii ianuarie.

Cu toate acestea, textul lasă neclară prelungirea subvenţiilor pentru Obamacare, programul de asigurări de sănătate pentru familiile cu venituri mici, spre marea dezamăgire a bazei partidului şi a multor aleşi democraţi.

Donald Trump nu şi-a ascuns intenţiile, numind programul un 'dezastru' şi un 'coşmar' care ar trebui abolit.

El a susţinut că, în loc să subvenţioneze un sistem colectiv, fondurile ar trebui redistribuite 'direct' americanilor, astfel încât aceştia să îşi poată alege propriile planuri de asigurare de sănătate.

Printre puţinele concesii făcute opoziţiei, textul prevede reintegrarea funcţionarilor publici concediaţi de la începutul 'shutdown-ului'.

De asemenea, include finanţarea programului de asistenţă alimentară SNAP până în septembrie, împiedicând astfel îngheţarea acestui ajutor, de care beneficiază peste 42 de milioane de americani, în cazul unei alte paralizii bugetare la sfârşitul lunii ianuarie, aşa cum s-a întâmplat în timpul impasului actual.

Din cauza regulilor de consens politic ale Senatului, a căror abandonare a fost din nou solicitată de preşedintele SUA miercuri, au fost necesare opt voturi ale opoziţiei pentru a adopta proiectul de lege. Aceste opt voturi au stârnit furia multor democraţi, care au denunţat concesiile modeste şi promisiunile false făcute de republicani.

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a deplâns ceea ce a numit o 'capitulare'.

Mulţi democraţi s-au întrebat, de asemenea, de ce aceşti senatori au cedat la doar câteva zile după victoriile zdrobitoare ale partidului lor în alegerile cheie din întreaga ţară, succese despre care au spus că le-au validat strategia în Congres.

Liderul minorităţii democrate, Hakeem Jeffries, le-a cerut din nou republicanilor miercuri seară să îşi respecte promisiunea de a organiza în curând un vot privind Obamacare.

'Credem că americanii din clasa muncitoare, americanii din clasa de mijloc şi americanii de rând merită acelaşi nivel de certitudine pe care republicanii îl oferă în mod constant celor bogaţi, înstăriţi şi donatorilor cu relaţii bune', a spus el într-un discurs din Camera Reprezentanţilor.

'Nu este prea târziu' pentru a prelungi aceste subvenţii, a adăugat liderul democrat.

Problema acestor subvenţii se află în centrul disputei care a dus la închiderea guvernului. Fără prelungirea lor, costurile asigurărilor de sănătate sunt estimate să se dubleze până în 2026 pentru cei 24 de milioane de americani care utilizează Obamacare, potrivit KFF, un grup de reflecţie privind politica de sănătate.

De la 1 octombrie, peste un milion de funcţionari publici nu au fost plătiţi. Plata anumitor beneficii a fost grav perturbată, iar zeci de mii de zboruri au fost anulate în ultimele zile din cauza lipsei de controlori de trafic aerian, deoarece unii controlori au ales să se declare bolnavi decât să lucreze fără plată.

Afla mai multe despretrumpblocajsua
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt