Cele trei moţiuni simple iniţiate de AUR şi PACE - Întâi România, anunţate încă din vacanţa parlamentară, au fost depuse, miercuri, în plenul Senatului, urmând să fie dezbătute şi votate luni de la ora 16.00.
Prima moţiune simplă, prin care este criticat modul în care Guvernul a reprezentat interesele României în procesul decizional european privind Acordul UE - Mercosur, a fost depusă în plen de liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu.
Potrivit Agerpres, moţiunea semnată de 47 de senatori ai Opoziţiei se intitulează 'Acordul UE- Mercosur: cum se angajează România într-un acord strategic major prin mandat clandestin, fără analiză şi împotriva propriilor interese'.
A doua moţiune simplă, semnată de 41 de senatori, depusă, în plen, de liderul grupului PACE - Întâi România, Dorin Petrea, este intitulată 'Ministrul progresist Radu Miruţă compromite credibilitatea politicii de apărare a României prin declaraţii iresponsabile şi lipsă de analiză strategică'.
A treia moţiune simplă împotriva ministrului interimar al Educaţiei, premierul Ilie Bolojan, este semnată tot de 41 de senatori şi a fost depusă de senatorul PACE - Întâi România, Ninel Peia. Moţiunea este intitulată 'Educaţia între avarie şi abandon. Cum sunt transformaţi studenţii în colateral bugetar'.






