TikTok neagă în faţa Parlamentului European că l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu

TikTok neagă în faţa Parlamentului European că l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu

Platforma TikTok şi-a apărat în Parlamentul European (PE) măsurile pe care le-a adoptat pentru a combate dezinformarea în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România şi a negat că l-ar fi favorizat pe candidatul Călin Georgescu, care s-a clasat pe locul întâi, cu 22,94% din voturi, relatează agenţia EFE.

Vorbind în faţa Comisiei pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului din Parlamentul European, reprezentanţii companiei au subliniat că "toţi candidaţii au fost luaţi în considerare în sistem fără diferenţiere între independenţi şi cei care făceau parte dintr-un partid", prin urmare s-au confruntat "cu aceleaşi restricţii", scrie Agerpres.

Este ceea ce a explicat directoarea globală pentru Produs, Autenticitate şi Transparenţă a TikTok, Brie Pegum, care a dat asigurări că dintre reţelele blocate în ultimele luni pentru conţinut politic nepermis numai una îl susţinea pe Georgescu şi aceasta avea mult mai puţini urmăritori decât altele care susţineau alţi candidaţi.

"În general, am lucrat neîntrerupt pentru a încerca să evităm dezinformarea şi să coordonăm un comportament autentic", a mai spus reprezentanta TikTok.

Ea a subliniat că platforma TikTok a eliminat peste 66.000 de conturi false în România, circa şapte milioane de "like-uri" false, aproximativ zece milioane de urmăritori falşi şi circa 1.000 de conturi care imitau profiluri ale candidaţilor.

La rândul său, directoarea TikTok pentru Politici Publice şi Relaţii Guvernamentale, Caroline Greer, a explicat faptul că platforma a aplicat normele sale interne pentru procesele electorale în timpul alegerilor din România şi a precizat că în lunile anterioare alegerilor a avut reuniuni cu diferite autorităţi ale ţării, inclusiv cu mai multe partide politice şi cu autoritatea electorală română.

Mai mult, ea a menţionat că TikTok are peste 6.000 de moderatori de conţinut în limbile Uniunii Europene, dintre care 95 moderează conţinuturile în limba română.

Algoritmul utilizat de reţeaua de socializare pentru afişarea conţinutului pentru utilizatori "răspunde semnalelor activităţii" acestora, astfel încât favorizează apariţia conţinuturilor pe care fiecare utilizator se opreşte pentru a le vizualiza, a mai explicat reprezentanta TikTok.

Răspunsurile reprezentanţilor TikTok nu i-au convins pe eurodeputaţii prezenţi la dezbatere şi respectiva comisie a Parlamentului European va studia posibilitatea de a transmite în scris întrebări suplimentare platformei.

Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului din Parlamentul European (PE) a audiat reprezentanţii TikTok asupra modului în care această companie aplică regulile digitale ale UE.

Legea privind Serviciile Digitale ale UE (Digital Services Act - DSA), intrată deplin în vigoare pe 17 februarie 2024, stabileşte obligaţii stricte pentru furnizorii de servicii digitale, cum ar fi social media sau comerţul online, de a combate conţinutul ilegal, dezinformarea online şi alte riscuri online pentru societate.

România a cerut Comisiei Europene după primul tur al alegerilor prezidenţiale să lanseze o investigaţie oficială asupra platformei TikTok, în baza regulilor comunitare privind social media.

Într-o scrisoare consultată de Politico.eu joia trecută, reţeaua de socializare TikTok - deţinută de compania chineză ByteDance - a respins acuzaţiile conform cărora şi-ar fi folosit influenţa în alegerile din România.

"Până în prezent, nu am găsit nicio dovadă a unei Operaţiuni Acoperite de Influenţă pe platforma noastră în ultimele câteva săptămâni pentru alegerile prezidenţiale aflate în desfăşurare în România, precum şi nicio dovadă a unei influenţe străine", afirmă platforma TikTok, potrivit publicaţiei citate, într-o scrisoare adresată autorităţilor române.

TikTok adaugă că a "eliminat peste 150 de conturi impersonale atribuite" candidatului Călin Georgescu şi peste 650 de conturi atribuite altor candidaţi. "Relatările puternic speculative despre alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare", a declarat un purtător de cuvânt al TikTok, Paolo Ganino, citat de Politico.eu. 

Afla mai multe despretiktokcălin georgescu
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt