Scăderea natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei din statele din Europa Centrală şi de Est riscă să frâneze semnificativ creşterea economică în următoarele decenii, relatează cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), citând un raport al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
Potrivit Beatei Javorcik, economist-şef al BERD, efectele demografice negative reduc anual ritmul de creştere economică al ţărilor din regiune cu aproximativ 0,4 puncte procentuale.
„Vârsta medie în ţările postcomuniste se apropie de nivelul statelor din Europa de Vest mult mai rapid decât venitul pe cap de locuitor”, avertizează Javorcik, subliniind că „aceste ţări vor îmbătrâni înainte de a se îmbogăţi”.
Expertul arată că impactul economic al îmbătrânirii este multiplu: populaţiile mai în vârstă consumă mai puţin, societăţile devin mai puţin inovatoare, iar povara finanţării sistemelor de pensii şi de protecţie socială cade pe un număr tot mai mic de contribuabili.
„Această dinamică va exercita o presiune tot mai mare asupra finanţelor publice, care va trebui gestionată prin deficite mai mari, creşteri de taxe sau reduceri ale beneficiilor sociale”, se arată în analiză.
Javorcik avertizează că nu trebuie aşteptată o inversare naturală a tendinţelor demografice şi recomandă un set coerent de politici, precum creşterea participării femeilor şi a persoanelor vârstnice pe piaţa muncii, imigraţia direcţionată şi sporirea productivităţii, concluzionând că „necesitatea reformelor trebuie comunicată din timp şi cu onestitate”.
În final, FAZ mai aminteşte despre iniţiativa neobişnuită a hotelierului polonez Władysław Grochowski, care doreşte să recompenseze cuplurile ce concep un copil în timpul sejurului la hotelurile sale, gest prezentat drept expresia îngrijorării faţă de declinul demografic, nu o acţiune de marketing.






