Curtea Constituţională a amânat de două ori, duminică şi luni, pronunţarea asupra legii pensiilor de serviciu ale magistraţilor, motivul oficial invocat fiind lipsa cvorumului.
Potrivit unor surse, în spatele acestor amânări s-ar afla însă un conflict procedural intern. În timpul şedinţei din 28 decembrie, unul dintre judecători ar fi solicitat întreruperea deliberărilor şi stabilirea unui nou termen în a doua parte a lunii ianuarie, invocând neclarităţi în legea tranzitorie şi riscul unor erori la calculul pensiilor magistraţilor.
Cererea ar fi fost susţinută de alţi doi judecători, atingând pragul legal de o treime din membrii plenului, situaţie care, potrivit legii de organizare a CCR, impunea amânarea obligatorie a pronunţării.
Conducerea Curţii ar fi refuzat însă stabilirea unui nou termen.
În urma acestui refuz, patru judecători ar fi părăsit sala de şedinţă, plenul rămânând fără cvorumul necesar. Acelaşi scenariu s-ar fi repetat şi în şedinţa din 29 decembrie, când cei patru judecători ar fi părăsit din nou deliberările şi nu s-ar mai fi întors.
Pentru pronunţarea unui verdict este necesară prezenţa a cel puţin şase judecători.






