A plecat la serviciu şi nu s-a mai întors. Iulian Atanasiu, bărbatul de 32 de ani decedat în urma incendiului de la rafinăria Petromidia, a lăsat în urmă o tânără soţie, în vârstă de 33 de ani, şi o fetiţă de 2 ani, care nu va mai avea cui să-i spună tată.
Curg mesajele de condoleanţe pe Facebook, după tragedia care s-a petrecut vineri, 2 iulie, în urma deflagraţiei care a dus la incendiul devastator de la Petromidia. Din cele şase victime rănite în urma exploziei, o singură persoană şi-a pierdut viaţa. Este vorba despre Iulian Atanasiu, un tânăr în vârstă de 32 de ani, care era căsătorit de 3 ani şi avea o păpuşă de fetiţă, de doi anişori. Erau tot universul lui şi le menţiona în aproape toate postările de pe reţelele sociale.