Şoferiţa, bătută la volan

Şoferiţa, bătută la volan

Apar noi detalii în cazul accidentului din cartierul Andronache, în care două fete de 6 ani şi 21 de ani şi-au
pierdut viaţa. Femeia care se afla la volanul maşinii consumase băuturi alcoolice.

Pe imaginile suprinse de camerele de supraveghere, se vede cum masina vine ca un fulger spre grupul de fetite de pe trotuar. Cateva reuşesc să fugă din calea dezastrului, însă fetiţa de şase ani şi tânăra de 21 de ani au fost lovite în plin. Cei din zona au reactionat imediat - au încercat să elibereze victimele, dar au tăbărât şi pe cei din maşină.

Martorii spun că actul vitezometrului s-a oprit la 177 km/h.

Cei prezenţi şi-au revărsat furia pe şoferiţă şi pe bărbatul care o însoţea. Cei doi au ajuns la spital, pentru că au fost răniţi de mulţimea furioasă, apoi la audieri. După trei ore, femeia a fost liberă să plece…

Impactul a fost atât de violent, încât victimele n-au avut nici măcar timp de reacţie.

Pentru prima dată la Spitalul Grigore Alexandrescu s-a format o echipa de medici din absolut toate specialitatile medicale, pentru ca fata de 21 de ani care a supravieţuit impactului avea toate zonele corpului puternic afectate. Au fost chemaţi mai mulţi medici de acasă. Din păcate, aceasta a murit chiar înainte să intre în operaţie.

La mai bine de 24 de ore de la tragedie locul accidentului s-a transformat în altar….Rudele şi vecinii au adus flori şi lumânări toată ziua. În timp ce acheta poliţiei este în plină desfăşurare, familiile îndurerate se pregătesc de înmormântări şi aşteaptă să se facă dreptate.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt