Salvat din iadul de pe Olympia

Salvat din iadul de pe Olympia

Unul dintre cei 12 pasageri daţi dispăruţi în urma incendiului de pe feribotul Olympia a fost găsit în viaţă. Este vorba
despre un tânăr de 21 de ani din Belarus. A rămas blocat pe nava în flăcări mai bine de două zile. Misiunea salvatorilor e
încă departe de a se fi încheiat. În interiorul ambarcaţiunii sunt încă focare active, iar pericolul unei explozii planează în
permanenţă

"Spuneţi-mi că sunt în viaţă!" - sunt primele cuvinte rostite de şoferul de camion în momentul în care salvatorii au ajuns la
el. Tânărul a fost găsit pe puntea superioară a navei. În imaginile publicate de televiziunile elene, se vede cum bărbatul, desculţ, în tricou şi în pantaloni scurţi, urcă o scară pentru a ajunge la nava salvatorilor.

Imediat, acesta a fost transportat la spital. Medicii au dat repede verdictul. Starea sa de sănătate este una bună. Sunt şanse bune ca şi alţi oameni aflaţi la bordul feribotului să fie încă în viaţă. Tânărul din Belarus a relatat că, înainte de a fi salvat, a auzit şi alte voci de pe navă.

Indendiul început acum 48 de ore nu a fost încă complet lichidat. Pe vas sunt încă focare. Temperaturile extrem de ridicate îi împiedică însă pe pompieri să coboare la nivelurile inferioare ale ambarcaţiunii.

Pe lângă sarcina de a găsi pe cei 11 pasageri care încă sunt daţi dispăruţii, echipele de intervenţie mai au de rezolvat o
problemă dificilă. Trebuie să extragă carburantul din cala feribotului înainte unei explozii devastatoare. În momentul
izbucnirii incendiului, la bord se aflau 239 de pasageri şi 51 de membri ai echipajului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt