Parlamentarii au adoptat marţi proiectul de lege prin care studenţii, elevii şi doctoranzii români care studiază în străinătate vor beneficia de asigurare medicală când vin în România exact precum cei care învaţă în ţară.
Proiectul a fost introdus în procedură legislativă acum aproape doi ani şi a fost adoptat chiar înainte de încheierea ciclului legislativ actual.
”Este o lege pe care am introdus-o în urmă cu aproape doi ani şi care s-a mişcat foarte greu pe circuitul parlamentar, dar mă bucur că, înainte de închiderea actualului ciclu legislativ, ea a fost adoptată. Mai ales că este şi o dovadă a faptului că PNL s-a preocupat în permanenţă de îmbunătăţirea accesului la servicii medicale pentru diversele categorii sociale.
Mi se pare absolut normal ca toţi tinerii sub 26 de ani care sunt studenţi să beneficieze de asigurare de sănătate şi dacă învaţă în România, şi dacă învaţă în străinătate. Mai ales că suntem ţara din UE cu cel mai mic procent de absolvenţi de studii superioare – doar 18% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 25 şi 74 de ani la o medie europeană care depăşeşte 30%. Îi mulţumesc colegului meu Adrian Hatos, senator liberal din Bihor, pentru implicare şi pentru eforturile din aceşti ultimi doi ani”, a declarat Nicoleta Pauliuc, iniţiatoarea proiectului.