România, tărâmul violenţei domestice. Autorităţile spun că numărul cazurilor înregistrate este în creştere, iar sistemul nu poate face faţă acestei probleme grave din societatea noastră.
Violenţa domestică lasă răni care cu greu se pot vindeca pentru victime, iar agresorii scapă de cele mai multe ori nepedepsiţi. Puţine instituţii pot veni în ajutorul victimelor, care dacă au norocul, pot găsi refugiu într-un centru specializat al statului sau al unei organizaţii neguvernamentale.
După mai mulţi ani în care viaţa în cuplu s-a simţit ca o temniţă, femeile curajoase care au reuşit să scape îşi spun povestea, pentru ca altele să nu treacă prin ce au trecut ele.
Ea este Paulina. Are trei copii pe care i-a făcut cu un bărbat care o terorizează de aproape 30 de ani. S-a gândit mult timp să plece de acasă, însă nu a făcut-o, de grija propriei gospodării. Lupta pentru libertate, pe care încă o duce împotriva agresorului, s-a întins pe mai mulţi ani. Timp în care a rămas fără casă şi departe de familie.
După divorţ, instanţa a decis custodie comună pentru singurul lor copil minor. Chiar dacă mama nu vrea să îl mai vadă niciodată pe fostul soţ, copilul este pus la mijloc, şi trăieşte la rândul său trauma familiei. Paulina îşi aminteşte cu greu momentele groaznice prin care a trecut.
Situaţia devenise atât de gravă încât de frica morţii, Paulina a plecat de acasă. Doar că nu a scăpat de chin: s-a judecat cu fostul soţ pentru casa pe care o avea, pentru copilul minor pe care îl au împreună. Lupte grele, întinse pe mai mulţi ani, dar pe care într-un final le poartă pe picior de egal.
În prezent, Paulina îşi caută o nouă locuinţă, unde să-şi poată creşte cu iubire şi în siguranţă fata. Îi este greu, pentru că lucrează ca femeie de serviciu, iar salariul său este mic. Stă în gazdă la Casa Ioana, un ONG care ajută victimele violenţei domestice cu cazare, hrană şi consiliere, fie juridică, fie psihologică.
Alături de beneficiari sunt asistenţi sociali care ajută femeile în această nouă perioadă, de tranziţie, către recăpătarea libertăţii. Aceste victime, ale violenţei domestice, de multe ori nici nu conştientizează prin ce trec. Vorba românească, din popor, „bătaia e ruptă din Rai”, devine lege în unele situaţii, mai ales când vorbim despre persoane defavorizate. Iar pe lângă violenţa fizică, rănile care sunt la vedere, agresorii practică şi violenţa psihică sau economică.
Centrul a fost fondat de un cetăţean britanic care face acte de caritate la noi în ţară încă de la începutul anilor 90.
Zeci de mii de femei, victime ale violenţei domestice, merg anual la poliţie pentru a reclama prin ce trec. Poliţia română a transmis că în primele opt luni din 2023 s-au înregistrat peste 38.000 de cazuri de violenţă domestică, în creştere faţă de anul trecut cu aproape 4%.
În paralel, tot mai multe cazuri, în care agresorii încalcă ordinele de restricţie, sunt raportate la poliţie. Şi din păcate, de cele mai multe ori nu pătesc mai nimic. De acolo şi frica femeilor care amână plecarea de acasă de teama represaliilor financiare şi sociale.
Iar prin ţară există doar câteva centre rezidenţiale, unde victimele pot petrece timp peste noapte, departe de agresor. Victimele nu sunt înţelese de stat, de instituţii, de multe ori de propria familie atunci când iau decizia de a renunţa la o căsnicie, fie ea atât de toxică. Totul pare că lucrează împotriva lor, mai ales în acele momente traumatizante.
Acest lucru pare că se întâmplă din ce în ce mai mult, de la an la an. Creşterea numărului de cazuri de violenţă domestică semnifică faptul că din ce în ce mai multe persoane îşi iau viaţa în mâini şi merg la poliţie pentru a reclama abuzurile prin care trec.
Specialiştii spun că la poliţie ajung doar 1 din 10 victime, şi că numărul real ar fi în ordinul sutelor de mii de femei, la care se adaugă şi sute de mii de copii, care împart trauma violenţei domestice.
