Acord în coaliţie: USR primeşte mai puţine prefecturi, dar obţine funcţii-cheie în Guvern

Acord în coaliţie: USR primeşte mai puţine prefecturi, dar obţine funcţii-cheie în Guvern

Coaliţia de guvernare a ajuns la un nou acord privind împărţirea funcţiilor de prefect, în urma negocierilor dintre liderul PSD Sorin Grindeanu şi preşedintele USR Dominic Fritz. Potrivit surselor politice, USR va primi mai puţine prefecturi decât îi reveneau iniţial conform algoritmului politic, în schimbul unui număr mai mare de posturi de secretar de stat.

Deşi USR ar fi trebuit să numească 9 prefecţi, partidul va conduce în cele din urmă patru prefecturi: Bucureşti, Bacău, Timiş şi Botoşani. Decizia vine în contextul unui compromis între Grindeanu şi Fritz, prin care PSD îşi păstrează mai mulţi prefecţi, iar USR îşi consolidează poziţiile în judeţele unde are primari sau bazin electoral puternic.

Astfel, USR va controla prefectura Capitalei, în prezent deţinută de Mugur Toader (fost primar al Sectorului 2), precum şi prefecturile Bacău şi Timiş – oraşe conduse de singurii primari de municipii reşedinţă de judeţ ai partidului. În plus, partidul a obţinut şi prefectura Botoşani, judeţ dominat de PNL.

În schimb, USR va numi 13 secretari de stat, peste ponderea sa în coaliţie. Reprezentanţi USR vor activa în ministere-cheie precum Justiţie, Finanţe, Sănătate, Muncă, Fonduri Europene, Mediu, Economie şi Dezvoltare. Ministerul Economiei, condus de Radu Miruţă (USR), va avea cei mai mulţi secretari de stat – trei la număr.

Printre cei care îşi păstrează funcţiile se numără Horaţiu Cosma (Transporturi) şi Cristian Seidler, purtătorul de cuvânt al partidului, aflat în echipa vicepremierului Ionuţ Moşteanu.

Afla mai multe desprecoalitiepsdusrguvernare
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt