Poluarea provocată în Marea Neagră de distrugerea barajului de pe fluviul Nipru va ajunge în două săptămâni şi pe litoralul românesc, avertizează specialiştii! Există riscul ca odată cu viitura să ajungă şi bacteria care provoacă holera, deja prezentă în zonele afectate din Ucraina. DSP Constanţa a început să facă teste zilnice ale calităţii apei. O infecţie cu această bacterie poate duce la complicaţii grave, spun medicii infecţionişti.
După distrugerea barajului de pe Nipru, în zona Hersonului, analizele de laborator au confirmat prezenţa holerei în apele revărsate. Organizaţia Mondială a Sănătăţii face analize şi a avertizat asupra riscului de infecţie cu bacteria în zonele afectate de apele scurse din barajul de la Nova Kahovka. Cercetătorii trag un semnal de alarmă şi în ceea ce priveşte litoralul românesc. Aceştia spun că în aproximativ 14 zile toate bacteriile, gunoaiele şi cadavrele de animale vor ajunge pe litoral.
Va fi afectată, în special, calitatea apei pentru câteva zile. Specialiştii spun că turiştii nu trebuie să intre în panică. Este posibil ca odată cu viitura să fie adusă şi bacteria care provoacă holera. Direcţia de Sănătate Publică Constanţa face zilnic teste ale calităţii ape. Medicii infecţionişti spun că infecţia cu holeră poate duce la complicaţii.
În următoarele zile o ambarcaţiune de la Institutul Naţional de cercetare dezvoltare marină va pleca în larg timp de 4 zile pentru a lua probe din mare. Din analizele făcute până acum pe litoralul românesc s-a confirmat că apa este sigură pentru înot.