Putin, indiferent la ameninţările lui Trump. Anunţă că va continua războiul şi ar putea cuceri mai mult teritoriu în Ucraina

Putin, indiferent la ameninţările lui Trump. Anunţă că va continua războiul şi ar putea cuceri mai mult teritoriu în Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin, care tratează cu nepăsare ameninţările lui Donald Trump cu noi sancţiuni, vrea să continue conflictul în Ucraina până când Occidentul îi va accepta condiţiile de pace, iar pretenţiile sale teritoriale s-ar putea extinde pe măsură ce forţele ruse înaintează pe frontul din Ucraina, au declarat marţi trei surse apropiate Kremlinului, citate de Reuters, informează Agerpres.

Putin, care a ordonat trupelor ruse să intre în Ucraina în februarie 2022, după opt ani de lupte în estul ţării între rebelii separatişti proruşi susţinuţi de Moscova şi forţele ucrainene, consideră că economia şi armata Rusiei sunt suficient de puternice pentru a face faţă oricăror măsuri occidentale suplimentare, au declarat sursele.

Donald Trump şi-a exprimat luni frustrarea faţă de refuzul lui Putin de a conveni asupra unui armistiţiu şi a anunţat un val de livrări de arme către Ucraina, inclusiv sisteme de rachete sol-aer Patriot. De asemenea, el a ameninţat Rusia cu noi sancţiuni dacă nu se ajunge la un acord de pace în termen de 50 de zile.

Cele trei surse ruse, familiarizate cu modul de gândire la cele mai înalte niveluri de la Kremlin, afirmă că Putin nu va pune capăt războiului sub presiunea Occidentului şi consideră că Rusia - care a supravieţuit deja celor mai dure sancţiuni impuse de Occident - poate suporta noile dificultăţi economice, inclusiv ameninţarea cu tarife americane pentru cumpărătorii de petrol rusesc.

'Putin consideră că nimeni nu a discutat serios cu el cu privire la detaliile păcii în Ucraina - inclusiv americanii - aşa că va continua până când va obţine ceea ce doreşte', a declarat una dintre surse pentru Reuters sub rezerva anonimatului din cauza sensibilităţii subiectului.

În pofida mai multor discuţii telefonice între Trump şi Putin şi vizitele dese ale trimisului special american, Steve Witkoff, la Moscova, liderul rus consideră că nu au avut loc discuţii detaliate despre baza unui plan de pace, a declarat sursa.

'Putin preţuieşte relaţia sa cu Trump şi a avut discuţii bune cu Witkoff, dar interesele Rusiei sunt pe primul loc', susţine persoana respectivă.

Casa Albă nu a răspuns deocamdată la o cerere de comentarii din partea Reuters. Condiţiile lui Putin pentru pace prevăd o garanţie constrângătoare din punct de vedere juridic că NATO nu se va extinde spre Est, neutralitatea Ucrainei şi limitarea forţelor sale armate, protejarea rusofonilor care trăiesc acolo şi acceptarea câştigurilor teritoriale ale Rusiei în Ucraina, au declarat sursele.

El este, de asemenea, dispus să discute despre o garanţie de securitate pentru Ucraina cu implicarea marilor puteri, dar nu este clar cum ar putea aceasta funcţiona, potrivit surselor citate.

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina nu va recunoaşte niciodată suveranitatea Rusiei asupra regiunilor ocupate şi că Kievul îşi păstrează dreptul suveran de a decide dacă doreşte să adere sau nu la NATO. Biroul său nu a răspuns unei solicitări de comentarii din partea Reuters.

În acelaşi timp, o a doua sursă familiarizată cu modul de gândire al Kremlinului subliniază că Putin consideră că obiectivele Moscovei sunt mult mai importante decât orice pierderi economice rezultate din presiunile occidentale şi că nu ar fi preocupat de ameninţările americane de a impune tarife Chinei şi Indiei pentru achiziţionarea de petrol rusesc.

Două dintre surse au afirmat că Rusia deţine avantajul pe câmpul de luptă, iar economia sa, orientată spre război, depăşeşte producţia alianţei NATO condusă de SUA în ceea ce priveşte muniţiile-cheie, precum proiectilele de artilerie.

Rusia, care controlează deja aproape o cincime din teritoriul ucrainean, a avansat cu aproximativ 1.415 km în ultimele trei luni, potrivit datelor DeepState, o media ucraineană de analiză a evoluţiilor de pe front, apropiată de armata Kievului.

'Pofta vine mâncând', spune prima sursă, ceea ce înseamnă că Putin ar putea revendica mult mai mult teritoriu dacă războiul nu este oprit. Celelalte două surse au confirmat acest punct de vedere în mod independent. Rusia controlează în prezent Crimeea, anexată în 2014, precum şi întreaga regiune estică Luhansk, mai mult de 70% din regiunile Doneţk, Zaporojie şi Herson şi fragmente din regiunile Harkov, Sumî (nord-est) şi Dnipropetrovsk (centru-est). Oficial, Putin consideră că aceste cinci regiuni - Crimeea şi cele patru regiuni din estul şi sud-estul Ucrainei - fac acum parte din Rusia şi cere retragerea forţelor Kievului din zonele pe care armata sa nu le controlează, înainte de a se ajunge la pace.

Putin ar putea continua să lupte până când apărarea Ucrainei se va prăbuşi şi să-şi extindă ambiţiile teritoriale asupra altor părţi din Ucraina, au declarat sursele Reuters.

'Rusia va acţiona în funcţie de slăbiciunea Ucrainei', afirmă cea de-a treia sursă, adăugând că Moscova şi-ar putea opri ofensiva după cucerirea celor patru regiuni estice ale Ucrainei dacă întâmpină o rezistenţă puternică. 'Dar dacă Ucraina cade, va fi o cucerire şi mai mare a (regiunilor) Dnipropetrovsk, Sumî şi Harkov', potrivit acesteia.

Zelenski spune că ofensiva de vară a Rusiei nu se desfăşoară atât de bine pe cât spera Moscova. Statul său Major, care recunoaşte că forţele ruse sunt în avantaj numeric, afirmă că trupele Kievului ţin frontul şi forţează Rusia să plătească un preţ greu pentru câştigurile sale.

SUA estimează la 1,2 milioane numărul persoanelor rănite sau ucise în război, cel mai sângeros conflict din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial. Nici Rusia, nici Ucraina nu comunică cifrele complete privind pierderile suferite, iar Moscova respinge estimările occidentale, calificându-le drept propagandă.

De la revenirea sa la Casa Albă în ianuarie, după ce a promis o încheiere rapidă a conflictului, Trump a încercat să repare legăturile cu Rusia, vorbind de cel puţin şase ori la telefon cu Putin. Luni, el a declarat că liderul rus 'nu este un asasin, ci un tip dur'.

În contrast cu predecesorul său democrat Joe Biden, administraţia Trump a prezentat războiul drept un conflict sângeros prin procură între Rusia şi Statele Unite, a retras sprijinul pentru aderarea Ucrainei la NATO şi a evocat posibilitatea recunoaşterea anexării Crimeei de către Rusia.

Putin prezintă războiul drept un moment de răscruce în relaţiile Moscovei cu Occidentul, despre care spune că a umilit Rusia după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991 prin extinderea NATO, încălcând ceea ce el consideră drept sfera de influenţă a Moscovei, în special Ucraina şi Georgia.

Putin nu a acceptat încă propunerea lui Trump pentru o încetare necondiţionată a focului, care a fost rapid aprobată de Kiev. În ultimele zile, Rusia a utilizat sute de drone pentru a ataca oraşele ucrainene. Cu toate acestea, Trump a declarat pentru BBC într-un interviu publicat marţi că nu a terminat cu Putin şi că un acord cu Ucraina rămâne în cărţi.

Prima sursă a respins afirmaţia lui Trump de săptămâna trecută potrivit căreia Putin ar 'spune prostii', apreciind că nu s-a reuşit transformarea discuţiilor pozitive cu Witkoff într-un dialog substanţial despre bazele păcii.

Un oficial de la Casa Albă a declarat luni că Trump ia în considerare impunerea unor tarife de 100% la produsele ruse, precum şi sancţiuni secundare împotriva altor ţări care beneficiază de exporturile sale, pentru a determina Moscova să se aşeze la masa negocierilor. China şi India sunt principalii cumpărători de ţiţei rusesc.

În pofida sancţiunilor existente şi a costurilor celui mai mare conflict în Europa de după 1945, economia rusă, estimată la 2 trilioane de dolari, a funcţionat mult mai bine decât se aşteptau mulţi în Rusia sau în Occident, notează Reuters. Ministerul rus al Economiei prognozează o încetinire a creşterii anuale la 2,5% în 2025, faţă de la 4,3% anul trecut.

Cea de-a doua sursă apropiată Kremlinului afirmă că Trump are puţine pârghii de influenţă asupra lui Putin şi a sugerat că, chiar dacă Washingtonul ar impune tarife asupra cumpărătorilor de ţiţei rusesc, Moscova ar găsi totuşi o modalitate de a-l vinde pe pieţele mondiale.

'Putin înţelege că Trump este o persoană imprevizibilă, capabilă de gesturi neplăcute, dar manevrează pentru a evita să-l irite prea mult', a declarat această sursă.

Referitor la viitor, una dintre surse prevede o escaladare a crizei în lunile următoare, subliniind pericolele tensiunilor între cele două mari puteri nucleare ale lumii. Iar războiul în Ucraina va continua, în opinia sa. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt