PSD, în şedinţă de criză după eşecul de la Bucureşti: Grindeanu taie orice legătură cu AUR şi promite că rămâne la guvernare

PSD, în şedinţă de criză după eşecul de la Bucureşti: Grindeanu taie orice legătură cu AUR şi promite că rămâne la guvernare

La o zi după alegerile locale parţiale şi chiar în ziua citirii moţiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului Bolojan, conducerea PSD s-a reunit cu parlamentarii partidului. Sorin Grindeanu, preşedintele PSD, şi Claudiu Manda, secretarul general, au condus discuţiile într-o şedinţă tensionată, marcată de eşecul de la Bucureşti.

Potrivit unor surse participante la întâlnire, Manda a încercat să ridice moralul colegilor, subliniind o victorie locală din judeţul Bihor: „Noi am câştigat la Bolojan acasă, şi nimeni nu vorbeşte despre asta. Toţi vorbesc doar despre Bucureşti”. PSD a obţinut primăria din Remetea cu 76% din voturi, însă într-o competiţie cu miză redusă.

Secretarul general le-a transmis parlamentarilor că partidul nu se află „în disoluţie”, aşa cum susţin adversarii politici, şi a precizat că Daniel Băluţă, deşi clasat abia pe locul al treilea în Capitală, pornea în toate sondajele de campanie ca favorit.

În faţa parlamentarilor, Sorin Grindeanu a prezentat scenariile politice aflate pe masa conducerii PSD. El a subliniat ferm că partidul nu va face alianţă cu AUR şi a respins ideea unui guvern minoritar, considerându-l „o situaţie incertă”. Social-democraţii au primit şi un mesaj clar privind moţiunea de cenzură: „Dacă vom vota o moţiune de cenzură, va fi una depusă de PSD, nu vom vota o moţiune depusă de AUR”.

Grindeanu a menţionat şi posibilitatea alegerilor anticipate, însă doar ca scenariu îndepărtat. De altfel, liderii PSD au transmis că partidul nu are motive să părăsească guvernarea în 2025.

„Sunt şanse minime ca PSD să iasă de la guvernare în acest an, poate doar dacă apare ceva excepţional. Prima preocupare este bugetul pentru 2026 şi finalizarea PNRR. Nimeni nu vrea să iasă acum de la guvernare”, a declarat pentru HotNews un membru al conducerii.

Şedinţa PSD a durat aproximativ 50 de minute, după care parlamentarii au mers la plen, unde fusese citită moţiunea AUR.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt