Aflat în vizită oficială în Franţa, preşedintele Nicuşor Dan s-a întâlnit luni seară cu reprezentanţii comunităţii româneşti la Ambasada României din Paris, unde a transmis că îşi doreşte un dialog „cât mai intens” cu diaspora, pe teme economice, sociale şi academice, din care „toată lumea să aibă de câştigat”.
„Vreau să vă mulţumesc pentru ce faceţi pentru România, pentru că sunteţi o carte de vizită foarte importantă pentru noi. Şi pentru că reuşiţi să păstraţi România cu voi aici”, a spus preşedintele, remarcând că cunoaşte multe dintre persoanele prezente.
Nicuşor Dan a subliniat că o colaborare mai strânsă cu românii din străinătate este esenţială: „Este în beneficiul tuturor să intensificăm dialogul, fie că vorbim de teme economice, sociale sau academice.” El a explicat că Administraţia Prezidenţială încearcă să construiască o interfaţă clară, structurată, pentru a lucra mai eficient cu diaspora.
Vorbind despre România, şeful statului a oferit un mesaj optimist: „Popor latin, pasiuni mari… dar, dincolo de asta, România are maturitatea să se autoevalueze, să ştie ce poate. Are o zonă privată foarte dinamică, o administraţie care este mai matură şi începe să ştie ce vrea. Am început un proces destul de lung de reconciliere între administraţie şi societate.”
El a încheiat printr-un apel la cooperare: „Vreau să vă transmit optimismul meu şi invitaţia de a continua dialogul, astfel încât să reuşim să facem multe lucruri împreună.”
Preşedintele Nicuşor Dan se află luni şi marţi într-o vizită oficială în Franţa, unde are programate întrevederi cu preşedintele Emmanuel Macron şi cu primarul Parisului, Anne Hidalgo.






