Pompierii au lichidat incendiul izbucnit luni seara la camera de corpuri delicite a Poliţiei Capitalei. Probele care au scăpat de foc s-ar putea să fi fost însă distruse de apă. Militarii au pompat cantităţi mari în subsol. Deşi planul era ca inventarierea să fie făcută de ieri, abia azi au intrat de fapt acolo. Chiar dacă probele au fost distruse, suspecţii nu au motive de bucurie, spun sindicaliştii din poliţie. Există fotografii cu dovezile.
Din cauza locului unde a avut loc incendiul, la subsol, misiunea de stingere a durat 39 de ore. Iniţial, pompierii nu au putut intra din cauza fumului puternic. Apoi chiar apa le-a împiedicat accesul. Şi, spun ei, exista şi pericolul ca tavanul să se prăbuşească. Nu este singura cameră de corpuri delicte a instituţiei, dar cantitate de probe depozitată aici era mare.