Prevenţia începe cu un chestionar

Prevenţia începe cu un chestionar
foto: britannica.com

Chestionarele pentru prevenţia consumului de droguri în şcolile din Bucureşti ar putea fi împărţite chiar de săptămâna viitoare, a anunţat prefectul Capitalei.

Părinţii şi elevii vor fi întrebaţi, printre altele, dacă sunt de acord cu testarea antidrog în anumite condiţii sau cu introducerea unei ore de educaţie antidrog în programa şcolară. Prefectul susţine că întrebările vor ajuta autorităţile abilitate să aplice măsurile necesare în fiecare şcoală.

Teste rapide antidrog, îanalize de sânge decontate de Casa de Asigurări de Sănătate la orice clinică sau o oră de educaţie antidrog în programa elevilor. Prefectul Rareş Hopincă a prezentat chestionarul care va ajunge în toate şcolile din Capitală. Astfel de măsuri vor fi luate în funcţie de problemele constatate în fiecare unitate de învăţământ. 

Nimeni nu va fi obligat să completeze chestionarul, susţine prefectul. Însă rezultatele vor ajuta autorităţile să ia măsuri menite să reducă consumul de droguri printre elevi. Elevii şi părinţii susţin proiectul. 
Până joi, Agenţia Naţională Antidrog, Poliţia şi Jandarmeria Capitalei, dar şi Direcţia de Sănătate Publică pot veni cu modificări asupra chestionarelor. Începând de săptămâna viitoare, ele vor fi împărţite în şcolile din Bucureşti.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt