„Misiunea vulnerabilii”. Este numele unui demers menit să sprijine copiii veniţi pe lume înainte de termen. În România, în fiecare an, peste 20.000 de bebeluşi se nasc prematur. Două mame au decis, prin intermediul asociaţiilor pe care le-au fondat să schimbe în bine viaţa acestor copii.
Şi propun ca la nivel naţional să existe un carnet al prematurului şi nou născutului vulnerabil. Iar în maternităţi să fie implementată terapia Kangoroo Care, cunoscută şi ca îngrijirea piele pe piele.
Ea este Diana Gămulescu, mama unor gemeni născuţi înainte de temern, la 32 de săptămâni. Copiii Dianei sunt acum bine, au 12 ani şi îi aduc bucurie în fiecare zi. Mama şi-a asumat şi o misiune măreaţă. Experienţele dureroase prin care a trecut au făcut-o să fondeze Asociaţia Prematurilor.
Cel mai nou proiect, realizat împreună cu Asociaţia ABC-ul Educaţiei pentru Copii, cuprinde inclusiv un carnet al prematurului şi nou născutului vulnerabil: un instrument prin care medicii vor putea urmări progresul copilului şi recomanda intervenţii specifice. Ana Maria este mama a trei copii, de 4, 7 şi 9 ani. I-a născut pe toţi prematur, la 8 luni.
Medicina împarte preaturii în patru categorii: prematur târziu, prematur moderat, foarte prematur şi prematur extrem. Fiul Biancăi, Mihai, face parte ultima categorie. În spatele acestei poveşti extraordinare stă dragostea unor părinţi care au crezut până la capăt în şansa copilului lor.