Camera Deputaţilor a votat pentru instituirea datei de 29 octombrie ca 'Ziua Reginei Maria'

Camera Deputaţilor a votat pentru instituirea datei de 29 octombrie ca 'Ziua Reginei Maria'

Camera Deputaţilor a dat un vot favorabil, miercuri, cu 19 abţineri, proiectului de lege pentru instituirea zilei de 29 octombrie ca 'Ziua Reginei Maria'.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 29 octombrie ca 'Ziua Reginei Maria', zi dedicată comemorării personalităţii şi contribuţiei istorice a Reginei Maria a României.

Cu prilejul marcării 'Zilei Reginei Maria', Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau în coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii sau din alte surse atrase, potrivit legii, pentru a organiza sau sprijini logistic şi/sau financiar manifestările sportive, culturale, artistice, educaţionale sau programele de promovare organizate, în limita bugetelor aprobate.

În ziua de 29 octombrie, instituţiile publice arborează drapelul naţional, potrivit prevederilor Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, scrie Agerpres.

Potrivit unui amendament, în vederea marcării 'Zilei Reginei Maria', Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot produce, difuza sau redifuza conţinut editorial care promovează acţiunile şi activităţile realizate cu ocazia manifestărilor dedicate acestei zile.

Deputata AUR Ramona-Ioana Bruynseels, iniţiator, a subliniat că, prin votul deputaţilor, s-a realizat un 'arc peste timp', mulţumind unei personalităţi marcante a istoriei României, la împlinirea a 150 de ani de la naştere.

'Vă mulţumesc mult pentru votul acordat acestui proiect. Este un semn de maturitate şi de înţelepciune pentru noi toţi. Iată că am reuşit să depăşim diferenţele politice pentru a arăta recunoştinţă unei personalităţi marcante a istoriei noastre, care a reuşit să unească naţiunea română. (...) Mergem mai departe, arătându-ne buna-credinţă. Cred că astăzi am făcut un arc peste timp. Prin votul nostru, România îi spune astăzi reginei, la împlinirea a 150 de ani de la naştere, 'Mulţumim Majestate!'', a declarat deputata.

Proiectul, iniţiat de Grupul parlamentar al AUR, a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Afla mai multe despreregina maria29 octombrie
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt