Perfomanţă mare pentru România la tenis de masă. Naţionala feminină s-a calificat în sferturile CM şi va juca la Jocurile Olimpice

Perfomanţă mare pentru România la tenis de masă. Naţionala feminină s-a calificat în sferturile CM şi va juca la Jocurile Olimpice

Echipa feminină de tenis de masă a României a acces, miercuri, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de la Busan, performanţă care îi aduce calificarea la Jocurile Olimpice.
Campioanele Jocurilor Europene şi-au continuat seria de invincibilitate în Coreea de Sud şi au avansat printre cele mai bune opt echipe din lume, iar bucuria a fost dublă de această dată, întrucât faza sferturilor de finală a asigurat echipei biletele pentru Paris, cu 156 de zile până la startul Jocurilor Olimpice.
Performanţa a fost atinsă odată cu victoria contra campioanei Africii, Egipt, scor 3-0, în optimile CM, o întâlnire în care sportivele antrenate de Viorel Filimon şi Mihaela Şteff şi-au păstrat calmul şi au fost la fel de tenace precum în meciurile disputate de-a lungul competiţiei, potrivit FR Tenis de Masă.
Contra Hanei Goda, Bernadette Szocs şi-a folosit loviturile câştigătoare pentru începutul dorit, iar Elizabeta Samara s-a adaptat condiţiilor de joc, în ciuda unui start nedorit, pentru o bucurie emoţionantă după ce a întors scorul de la 0-2. Punctul necesar cu Egipt a fost adus de Adina Diaconu, care a accelerat spre victoria cu 3-0, datorită unui joc superior adversarei.
Rezultatele meciului României cu Egipt:
  • Bernadette Szocs – Hana Goda 3-1 (11-2, 6-11, 11-8, 11-6);
  • Elizabeta Samara – Dina Meshref 3-2 (11-13, 8-11, 11-5, 11-7, 11-9);
  • Adina Diaconu – Yousra Helmy 3-0 (11-8, 11-7, 11-5).
În sferturile CM, România va întâlni, joi, Japonia.
Campionatul Mondial de tenis de masă pe echipe este criteriu de calificare pentru JO Paris 2024: primele opt echipe au asigurată calificarea directă la Jocurile Olimpice. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt