Parlamentul a adoptat Declaraţia cu ocazia marcării a 20 de ani de la aderarea României la NATO şi a 75 de ani de existenţă a Alianţei

Parlamentul a adoptat Declaraţia cu ocazia marcării a 20 de ani de la aderarea României la NATO şi a 75 de ani de existenţă a Alianţei

Senatorii şi deputaţii au adoptat marţi, în şedinţă comună, Declaraţia Parlamentului României cu ocazia marcării a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO.

S-au înregistrat 247 de voturi "pentru", un vot împotrivă şi doi parlamentari nu au votat.

În document se aminteşte că, în urmă cu 20 de ani, la 29 martie 2004, România a devenit membru al Alianţei Nord-Atlantice, cea mai importantă şi puternică organizaţie politică şi de securitate din istorie, iar marcarea celor două decenii de la aderarea României la NATO precede aniversarea a 75 de ani de la semnarea Tratatului de la Washington.

"Acest moment a fost definitoriu după cel de-al Doilea Război Mondial, prin rolul său de afirmare a unităţii spiritului de apărare comună cu scopul de a prezerva democraţia şi valorile ei, şi de descurajare a izbucnirii conflictelor care, timp de secole, au măcinat continentul european. Celebrarea a 75 de ani de NATO are loc în contextul în care spectrul războiului planează din nou asupra Europei, odată cu declanşarea războiului de agresiune ilegitim, ilegal şi nejustificat al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Agresiunea rusă din Ucraina a demonstrat, odată pentru totdeauna, că Federaţia Rusă dispreţuieşte multilateralismul, principiile fundamentale ale Dreptului Internaţional şi ordinea internaţională bazată pe reguli, drepturile omului şi arhitectura internaţională de securitate construită prin eforturi conjugate timp de mai bine de jumătate de secol", se subliniază în documentul care a fost citit în plen de deputatul PSD Andi Cristea.
 

 

Afla mai multe desprenatoparlamentromania
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt