Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, este unul dintre numele luate în calcul pentru a rămâne la conducerea MAE în viitorul Guvern, potrivit unor surse politice citate de Cotidianul. Preşedintele Nicuşor Dan şi-ar dori menţinerea acesteia în funcţie, însă actualul ministru nu ar fi dispus să facă parte dintr-un Executiv în care PSD ar deţine controlul majorităţii portofoliilor, susţin aceleaşi surse.
Potrivit informaţiilor citate, situaţia este complicată de poziţia USR, care a decis să nu mai susţină o nouă alianţă de guvernare cu social-democraţii. Oana Ţoiu ar urma să respecte decizia partidului, iar sursele politice susţin că aceasta nu intenţionează să se îndepărteze de USR pentru a rămâne în Executiv.
Oana Ţoiu ocupă funcţia de ministru al Afacerilor Externe din 23 iunie 2025, când a fost învestit Guvernul Bolojan. Ea este membră USR de aproximativ un deceniu şi ocupă funcţia de vicepreşedinte al partidului din 2024.
Cine ar putea conduce viitorul Guvern
Preşedintele Nicuşor Dan urmează să desemneze în această săptămână candidatul pentru funcţia de prim-ministru. Potrivit informaţiilor citate de Cotidianul, şeful statului ar lua în calcul în principal varianta unui premier independent.
Pe lista scurtă s-ar afla Eugen Tomac, Radu Burnete şi Alexandru Nazare, însă decizia finală îi aparţine preşedintelui.
Negocierile pentru formarea viitorului Executiv se poartă în condiţiile în care PSD, UDMR şi o parte a PNL ar putea constitui nucleul noii formule de guvernare. Sprijin parlamentar ar putea veni şi din partea unor grupuri desprinse din zona partidelor suveraniste, între care UPR şi PACE, potrivit scenariului prezentat de sursele politice.
PSD vrea un Guvern construit în jurul partidului
Social-democraţii au adoptat luni o rezoluţie prin care au stabilit poziţia partidului în negocierile pentru formarea viitorului Executiv.
PSD va susţine fie un guvern minoritar condus de social-democraţi, fie un guvern politic construit în jurul PSD. În acelaşi timp, partidul a decis că nu va susţine nicio formulă de guvernare din care nu face parte.
În acest context, păstrarea Oanei Ţoiu la Ministerul de Externe ar putea deveni una dintre mizele negocierilor dintre partide şi preşedinţie, în condiţiile în care poziţia USR privind o eventuală colaborare cu PSD intră în contradicţie cu scenariul unui Executiv dominat de social-democraţi.







