Incendii, deraieri, defecţiuni - toate se ţin lanţ la CFR. În această dimineaţă, 30 de călători ai unui tren care circula pe ruta Arad - Timisoara au trecut prin clipe de groază. Locomotiva a luat foc în mers. Şi la Craiova vagoanele unui marfar au deraiat. Ambele incidente au provocat întârzieri de sute de minute.
Locomotiva trenului a luat foc la ora 5. Cele doua vagoane, in care erau aproximativ 30 de calatori au fost desprinse imediat şi trase la o distanţă de câteva sute de metri.
Din fericire nimeni nu a fost rănit însă circulaţia a fost complet dată peste cap. Pentru că în localitatea ZAM din Hunedoara se fac în această perioadă lucrari de întreţinere a căii ferate, toate trenurile au fost deviate pe această rută, Arad- Timisoara. Întârzierile au fost mari iar nervii călătorilor întinşi la maximum. Trenul rapid care venea de la Viena a fost oprit în câmp. De supărare, unul dintre călători s-a urcat pe vagon şi a început să facă scandal.
Pompierii au început o anchetă pentru a stabili cauza incendiului.
Şi în judeţul Mehedinţi a avut loc un incident pe calea ferată. Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în apropierea unei localităţi. Pentru că traficul a fost complet blocat între Orşova şi Craiova, călătorii au fost duşi spre destinaţie cu autocarele
Acestea nu sunt singurele incidente. Doar în ultima luna mai multe trenuri au avut defecţiuni ori au deraiat provocând întârzieri de sute de minute.