Panică a fost şi printre cei aproape 30 de pasageri ai trenului care face legătura între Arad şi Timişoara, după ce
locomotiva acestuia a luat foc, în mers, în această dimineaţă. Incidentul a avut loc la ora 5, iar pompierii au fost chemaţi de urgenţă. Militarii au desprins imediat vagoanele de locomotiva în flăcări. Acestea au fost trase în câmp, la 500 de metri distanţă faţă de incendiu. Încă nu se ştie cauza izbucnirii incendiului. Pasagerii au fost preluaţi de un alt tren, după aproximativ două ore.