Luna trecută, Europa de Vest a experimentat cele mai ridicate temperaturi din iunie vreodată, conform raportului monitorului UE pentru climă Copernicus, citat de AFP.
La nivel global, luna iunie a fost a treia cea mai călduroasă înregistrată vreodată, continuând trendul de creştere a temperaturilor din ultimii ani din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră.
Temperaturile extreme au fost evidente în Europa, care se încălzeşte de mai multe ori mai rapid decât alte regiuni. Multe zone au avut temperaturi ce au depăşit 40 de grade Celsius, cu maxime de până la 46 de grade în Spania şi Portugalia.
Impactul acestor valuri de căldură a fost considerat „excepţional”, în mare parte din cauza temperaturilor record ale mării în vestul Mediteranei, unde s-au înregistrat temperaturi cu aproximativ 5°C mai mult decât media.
Primul val de căldură a avut loc între 17 şi 22 iunie, iar al doilea între 30 iunie şi 2 iulie. Aceste valuri de căldură, legate de cupolele de căldură care au reţinut aerul cald deasupra regiunilor afectate au dus la condiţii de poluare şi incendii mai grave.
Luna iunie a fost marcată şi de fenomene extreme la nivel global, inclusiv incendii şi inundaţii în diferite părţi ale lumii.