Liderul trupei rock timişorene Quo Vadis a murit, aseară, întrun accident rutier pe drumul ce leagă Timişoara de Moraviţa. Iar la Galaţi, tot aseară, un bărbat a fost strivit de un stâlp de înaltă tensiune, pe care chiar el l-a doborât cu maşina.
In varsta de 51 de ani, Luci Farkas, liderul trupei rock Quo Vadis, se afla la volanul masinii sale când a intrat pe
contrasens şi a lovit frontal o alta masina care circula regulamentar. Unul dintre vehicule a fost aruncat pe camp,
iar cel de-al doilea a fost proiectat intr-un alt autoturism, dupa care s-a oprit la marginea soselei. Soferul vinovat de producerea accidentului a murit pe loc, pompierii militari fiind nevoiti sa foloseasca echipamentul de descarcerare pentru a recupera trupul acestuia dintre resturile masinii. Alte doua persoane au fost ranite.
Grav accident de circulaţie şi în Galaţi. Un şofer a intrat intrun stalp de înaltă tensiune, care s-a rupt şi s-a prăbuşit peste masină, strivindu-l în interior. Bărbatul, în vârstă de 42 ani, din comuna Vânători era singur în autoturism. A pierdut controlul volanului, a intrat într-o staţie de autobuz şi apoi a fost proiectat în stâlpul de înaltă tensiune. Din nefericire, medicii nu au mai putut sa-i salveze viaţa. Din cauza stâlpului doborât, comandamentul jandarmeriei, aflat în apropiere de locul tragediei, a rămas fără curent electric.
Un şofer din Iaşi a scăpat ca prin minune cu viaţă, după ce sa răsturnat cu maşina pe o stradă din oraş. Bărbatul, care consumase băuturi alcoolice, s-a certat cu soţia, a bătut-o, după care a plecat într-o cursă nebună. În goana sa, a lovit puternic un indicator, a distrus un refugiu de tramvai, după care autoturismul pe care-l conducea s-a răsturnat. Avea o alcoolemie de 1,09 la mie.