Kremlinul reacţionează la ridicarea sancţiunilor şi afirmă că Rusia şi SUA au un interes comun în stabilizarea pieţelor energetice

Kremlinul reacţionează la ridicarea sancţiunilor şi afirmă că Rusia şi SUA au un interes comun în stabilizarea pieţelor energetice

Rusia consideră că derogarea SUA de la sancţiunile asupra petrolului său reprezintă o încercare a Washingtonului de a stabiliza pieţele energetice globale, iar cele două ţări au un interes comun în acest sens, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters,TASS şi News.ro.

Statele Unite au emis o derogare de 30 de zile pentru ca ţările să poată cumpăra petrol şi produse petroliere ruseşti sancţionate, aflate în prezent pe mare, într-o măsură pe care secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a descris-o ca fiind un pas pentru stabilizarea pieţelor globale zguduite de efectele războiului cu Iranul.

Fără volume semnificative de petrol rusesc care să intre pe piaţă, o astfel de stabilizare este imposibilă, a spus Peskov.

„Observăm acţiuni din partea Statelor Unite menite să încerce stabilizarea pieţelor energetice. În acest sens, interesele noastre coincid”, a spus el.

Măsura, a doua reducere semnificativă în doar puţin peste o săptămână a sancţiunilor SUA impuse din cauza războiului din Ucraina, este cea mai recentă încercare a administraţiei preşedintelui Donald Trump de a tempera preţurile la energie după ce atacurile SUA şi ale Israelului asupra Iranului au paralizat transportul maritim prin Strâmtoarea Ormuz.

Peskov a avertizat însă că există riscul ca criza energetică globală să se agraveze.

Ridicarea sancţiunilor SUA asupra operaţiunilor de vânzare a petrolului şi a produselor petroliere din Rusia, încărcate pe nave până la 12 martie, este însă valabilă doar 30 de zile. „Am auzit declaraţiile reprezentanţilor Statelor Unite potrivit cărora această excepţie se aplică acum doar pentru petrolul deja încărcat până la data de 12, până la 12 martie. Dar a existat şi o declaraţie conform căreia, în general, SUA nu intenţionează să ridice în continuare niciun fel de sancţiuni petroliere împotriva Federaţiei Ruse”, a menţionat Peskov.

„Desigur, astfel de acţiuni vor contribui, într-o oarecare măsură, la stabilizarea acestei pieţe, deoarece fără volume semnificative de petrol rusesc, stabilizarea pieţei este imposibilă”, a spus el.

Afla mai multe desprerusiasuasanctiuni
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt