Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că trebuie găsită "o a treia cale" în ceea ce priveşte candidatul la alegerile prezidenţiale, care va fi desemnat de o majoritate stabilă, care va fi constituită din partidele care au semnat un protocol în urmă cu o săptămână.
"Eu aş căuta un om care cunoaşte şi este familiarizat cu lumea politică, dar care în acest moment nu este în prima linie a partidelor politice, fiindcă în acest moment PSD nu va accepta să fie liderul PNL, PNL nu are cum să accepte să fie liderul PSD. E o chestiune logică şi nu trebuie forţată foarte tare această variantă. Şi atunci trebuie găsită o a treia cale", a declarat Kelemen Hunor la RFI, citat de Agerpres.
Întrebat dacă ar crede în varianta Ilie Bolojan, el a negat, argumentând că acesta "nu stârneşte prea multe emoţii".
"Nu, absolut deloc. De ce ar accepta PSD aşa ceva? Şi trebuie să stârneşti emoţii puternice, pentru că aceste alegeri nu sunt despre dezbateri logice şi raţionale şi nici nu vor fi, din păcate şi Ilie Bolojan este un administrator perfect, dar nu am impresia că stârneşte prea multe emoţii, cum nici colegul meu Marcel Ciolacu nu stârneşte prea multe emoţii. Deci, cu tot respectul pentru Marcel, pentru Ilie, nu. Trebuie găsită o a treia persoană. Asta nu înseamnă că ei nu sunt lideri buni pentru partidele lor şi nu pot conduce guverne. Problema e că trebuie să găseşti un candidat care cel puţin, în acest moment, are capacitatea de a aduna voturile şi din PSD şi din PNL şi din UDMR şi, bineînţeles, şi nehotărâţii. Deci nu e vorba de o chestiune de apreciere persoană. Eu vreau să fiu extrem de raţional când spun că trebuie un candidat care stârneşte emoţii puternice", a explicat liderul UDMR.
Potrivit acestuia, nici varianta unui tehnocrat nu ar fi potrivită.
"Tehnocrat în niciun fel, fiindcă este un job tehnocrat, preşedintele României trebuie să fie un om politic. El e un om care stă cu liderii lumii la masă şi ăştia nu sunt tehnocraţi. Deci trebuie să fie un om politic. Dar sunt oameni politici în România - am văzut deja cinci - şase nume vehiculate, şi sunt convins că se va găsit. Dar nu trebuie să prelungim foarte mult acest casting pentru candidatul la alegerile prezidenţiale. (...) Eu aş prefera un singur candidat din partea coaliţiei din care încercam să facem şi noi parte, să fim parte a soluţiei, nu altceva", a precizat Kelemen Hunor.