Peste 30 de locuinţe au fost distruse în urma unui incendiu uriaş de vegetaţie din Australia. Focul a izbuncit la periferia oraşului Perth, aflat, în prezent, în carantină din cauza pandemiei de coronavirus. Aproximativ 400 de persoane au fost evacuate din calea flăcărilor care au pârjolit mii de hectare de terem.
Peste 300 de pompieri au fost mobilizaţi pentru a stinge focul. Intervenţia a fost, însă, îngreunată de vântul puternic şi temperaturile de până la 37 de grade Celsius din zonă.