Impact între un microbuz şi o maşină. 16 oameni au ajuns la spital

Impact între un microbuz şi o maşină. 16 oameni au ajuns la spital

Grav accident în judeţul Vrancea. 16 oameni, dintre care şapte copii au ajuns la spital după ce microbuzul în care se aflau s-a lovit de o maşină. Coliziunea a avut loc cu 8 km înainte ca microbuzul să ajungă la destinaţie, în Focşani.

Un apel la 112 a anunţat accidentul, puţin după ora 7 dimineaţa. Impactul s-a produs în comuna Coteşti, pe Drumul European 85. Cauza ar fi viteza excesivă. În urma accidentului, microbuzul, care transporta 20 de persoane, a ieşit de pe şosea, iar autoturismul a fost avariat serios.

La loc accidentului s-au deplasat 6 maşini de salvare, care au transportat o parte dintre persoanele accidentate la spital. Ceilalţi raniti au ajuns cu alte mijloace de transport.

Poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili cine este vinovat de producerea accidentului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt