Salariul minim brut pe economie va creşte de la 3.300 lei la 3.700 de lei, începând cu 1 iulie, conform unei decizii care va fi adoptată astăzi de Guvern, prin hotărâre, după ce majorarea a fost discutată cu sindicatele şi patronatele, scrie Profit.ro.
În urma propunerii patronatelor, Executivul adoptă totodată o ordonanţă prin care partea neimpozabilă din salariul minim va creşte, totodată, de la 200 lei la 300 lei, până la sfârşitul anului.
”Cea mai aşteptată decizie de azi este creşterea salariului minim de la 3.300 la 3.700 de lei lunar, de la 1 iulie. Este o măsură agreată cu partenerii de dialog social, de care beneficiază peste 1,8 milioane de angajaţi din România. De asemenea, la solicitarea mediului de afaceri, am aprobat majorarea de la 200 de lei la 300 de lei a sumei lunare neimpozitate”, a anunţat premierul Ciolacu.
Potrivit acestuia, angajaţii primesc astfel în plus 284 lei pe lună.