VIDEO. Constantin Rudniţchi atrage atenţia asupra efectelor comasării comunelor. „Trebuie văzut cât de departe devin primăriile de locuitori”

VIDEO. Constantin Rudniţchi atrage atenţia asupra efectelor comasării comunelor. „Trebuie văzut cât de departe devin primăriile de locuitori”

Jurnalistul Constantin Rudniţchi consideră că reorganizarea administrativ-teritorială a României este necesară, însă atrage atenţia că reforma trebuie analizată şi din perspectiva distanţei dintre cetăţeni şi administraţia locală.

Acesta spune că, înainte de comasarea comunelor, trebuie evaluat impactul asupra locuitorilor şi asupra accesului acestora la serviciile primăriilor.

„Tema cu locuitorii e reală, adică trebuie văzut dacă, făcând o astfel de comasare, cât de departe sau, mă rog, cât de departe devin primăriile sau ce-or fi ele acolo de locuitori.

Pentru că asta e o temă reală, dar încă n-am văzut-o”, a declarat Constantin Rudniţchi, la emisiunea „Proiect de ţară: România”, de la Prima News.

Jurnalistul a explicat că reorganizarea administraţiei locale trebuie privită şi prin prisma situaţiei financiare a comunelor, în condiţiile în care există numeroase unităţi administrativ-teritoriale care nu reuşesc să îşi acopere cheltuielile din veniturile proprii.

În acest sens, el a amintit existenţa unei hărţi interactive care prezintă situaţia financiară a comunelor din România, oferind posibilitatea de a compara veniturile proprii cu cheltuielile acestora.

Datele permit identificarea localităţilor care nu îşi pot susţine nici măcar cheltuielile cu salariile din resursele pe care le colectează.

„A făcut o hartă interactivă, adică poţi intra pe ea, pe hartă, şi îţi arată câte dintre comune, nu mai ştiu acum adresa, câte dintre comune, mă rog, ce venituri proprii, ce cheltuieli proprii au şi, în felul ăsta, îţi arată cam câte comune nu reuşesc să-şi acopere nici măcar salariile din veniturile proprii”, a explicat jurnalistul.

Cum ar putea fi reorganizate comunele din România

Declaraţiile vin în contextul discuţiilor despre reforma administrativ-teritorială, care ar putea presupune comasarea unor localităţi şi reducerea numărului de primării. Procesul ar urma să vizeze, într-o primă etapă, comunele cu mai puţin de 1.500 de locuitori.

Potrivit informaţiilor prezentate de Agerpres, din cele 429 de comune identificate pentru această etapă a reformei, 227 sunt conduse de primari PSD, iar 156 au edili PNL.

Constantin Rudniţchi consideră că este nevoie de o intervenţie în actuala organizare administrativă, chiar dacă economiile rezultate în urma comasărilor ar putea să nu fie atât de mari pe cât s-ar anticipa. În opinia sa, situaţia financiară a unor comune arată că există probleme care nu mai pot fi ignorate.

„Deci cred că trebuie făcut ceva, adică, mă rog, trebuie făcut ceva. Chiar dacă, aşa cum spune Costi, proiectul, nu ştiu, economiile nu-mi dau, adică par a fi mici sau sunt mici pe calculul lui Costi”, a mai declarat jurnalistul.

Astfel, reforma ar trebui să ţină cont atât de eficienţa cheltuirii banilor publici, cât şi de accesul oamenilor la administraţia locală. Reducerea costurilor nu ar trebui să se facă în detrimentul cetăţenilor, care ar putea ajunge să aibă primăria la o distanţă mai mare de localitatea în care locuiesc.

Afla mai multe desprecomasarepsdcomune
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI