Gazele ruseşti, interzise complet în UE din toamna anului viitor. Ungaria şi Slovacia s-au opus, Bulgaria s-a abţinut. Rolul-cheie al Neptun Deep

Gazele ruseşti, interzise complet în UE din toamna anului viitor. Ungaria şi Slovacia s-au opus, Bulgaria s-a abţinut. Rolul-cheie al Neptun Deep

Statele membre UE şi-au dat astăzi OK-ul final asupra unui proiect de Regulament european care prevede interzicerea completă a importurilor de gaze naturale din Federaţia Rusă din toamna anului viitor, atât a celor transportate pe uscat prin conducte, cât şi a cantităţilor de gaze naturale lichefiate (LNG) sosite pe cale maritimă, scrie Profit.ro.

Regulamentul va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE, va intra efectiv în vigoare a doua zi şi va fi aplicat obligatoriu, fără să fie nevoie de transpunere în legislaţiile naţionale.

Ungaria şi Slovacia, dependente semnificativ de livrările Gazprom, au fost singurele ţări care au votat împotrivă.

Bulgaria s-a abţinut de la vot. Vecina de la sud de Dunăre reprezintă un punct nodal de tranzit al gazelor provenite din Turcia, hub de mari dimensiuni unde, pe lângă producţia internă turcă, ajung volume prin conducte nu doar din Rusia, ci şi din Azerbaidjan, precum şi LNG transportat pe mare din întreaga lume. În Bulgaria ajunge şi LNG descărcat şi regazeificat în Grecia.

Poziţia oficială a României, exprimată toamna trecută, este că susţine interzicerea importurilor din Rusia, cu avertismentul că ar putea fi dificil de stabilit de unde provine fiecare moleculă importată, iar acest lucru nu ar trebui să pericliteze aprovizionarea ţărilor membre UE din Europa Centrală şi de Est.

De altfel, în Anexa proiectului de Regulament UE figurează o listă de puncte de interconectare pe unde se prezumă că sunt tranzitate doar gaze ruseşti, cu excepţia cazului în care importatorul poate furniza autorităţilor vamale dovezi fără echivoc că gazele importate provin dintr-o altă ţară decât Federaţia Rusă şi au fost, eventual, doar în tranzit prin Rusia.

Printre acestea se număra şi cel dintre Bulgaria şi Turcia, Strandzha 2 – Malkoclar, parte a gazoductului TurkStream, prin care se efectuează importuri şi în România, semnificative pe timp de iarnă.

După cum a relatat Profit.ro, producţia viitoare de gaze naturale a României din perimetrul offshore Neptun Deep, cel mai mare din largul apelor româneşti ale Mării Negre, se numără printre argumentele cu care Comisia Europeană a propus oficial, anul trecut, interzicerea importurilor de gaze extrase din Rusia în UE din ultima parte a lui 2027. Concesiunea, unde producţia este programată să înceapă chiar anul viitor, este deţinută în proporţii egale de OMV Petrom şi Romgaz, compania controlată de austriecii de la OMV având şi statut de operator.

Conform Regulamentului, importul de gaze naturale ruseşti prin conducte şi LNG în UE va fi interzis, interdicţia urmând să înceapă să se aplice la şase săptămâni de la intrarea în vigoare a actului normativ. Contractele existente vor avea o perioadă de tranziţie. Această abordare treptată va limita impactul asupra preţurilor şi pieţelor.

O interdicţie totală va intra în vigoare pentru importurile de LNG de la începutul anului 2027, iar pentru importurile de gaze naturale prin conducte - din toamna anului 2027, a transmis Consiliul UE.

Înainte de a autoriza intrarea importurilor de gaze în Uniune, ţările UE vor verifica ţara în care a fost produs gazul.

Nerespectarea noilor reguli poate duce la sancţiuni maxime de cel puţin 2,5 milioane euro pentru persoane fizice şi cel puţin 40 de milioane euro pentru companii, cel puţin 3,5% din cifra de afaceri anuală totală la nivel mondial a companiei sau 300% din cifra de afaceri estimată a tranzacţiilor.

Până la 1 martie 2026, ţările UE trebuie să elaboreze planuri naţionale pentru diversificarea aprovizionării cu gaze şi pentru identificarea potenţialelor provocări în înlocuirea gazului rusesc. În acest scop, companiile vor fi obligate să notifice autorităţile şi Comisia cu privire la orice contracte de achiziţie de gaze ruseşti rămase în vigoare.

″În cazul unei stări de urgenţă declarate şi dacă securitatea aprovizionării este grav ameninţată într-una sau mai multe ţări ale UE, Comisia poate suspenda interdicţia de import pentru o perioadă de până la patru săptămâni″, se mai precizează în comunicatul Consiliului.

Afla mai multe despregazerusestiimporturigazpromue
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt