Fetiţă de 11 ani, împuşcată în faţă de un soldat rus

Fetiţă de 11 ani, împuşcată în faţă de un soldat rus

Este stare de asediu în Kiev. Oamenii au fost sfătuiţi să stea ascunsi în case până luni. Primarul Vitali Klitschko a decis să
instituie din nou starea de asediu. Numărul civililor morţi creşte de la o zi la alta iar trupurile acestora ajung să fie
îngropate în gropi comune. Se intamplă în Mariupol. Potrivit oficialiilor ucraineni, 136 de copii au murit iar alţi 199 au fost
răniţi în cele 31 de zile de război. Cei care au supravieţuit bombardamentelor trec prin condiţii greu de imaginat. Programul Alimentar Mondial anunţă că până acum, 1 din 5 ucraineni a trecut prin foamete.

Această fetiţă de numai 11 ani a fost împuşcată în faţă de un soldat rus. De o săptămână în spital este in spital. Deşi
medicii au reuşit să îi salveze viaţa,ar putea rămâne cu sechele. Glonţul a ajuns lângă zona gâtului şi i-a afectat
vorbirea. Acum, abia paote rosti câteva cuvinte.

Înainte de invazia rusilor, Miliana era gimnastă şi avea tot viitorul înainte. Acum, cu greu mai face câţiva paşi.

Mama ei se afla cu ea în momentul tragediei. Amandouă încercau să fugă de forţele ruse dar, din nefericire au dat nas
în nas cu invadatorii în Vasylyvka. Ruşii au deschis focul asupra maşinii lor

Victimele bombardamentelor sunt atât de multe încât nu mai pot fi numărate. Trupurile acestora au ajuns să fie îngropate
în masă, la comun. În Mariupol au fost descoperite gropi în care pot încăpea chiar şi până la 200 de cadavre.

Cele mai recente cifre, arată că de la începtuul invaziei, cel puţin 1,035 de civili au murit şi cel puţin 1,650 au fost răniţi.
Numărul real ar putea fi însă mult mai mare.

Cei care au reuşit să se salveze trebuie să facă faţă lipsurilor acute. Nu au ce manca şi nici apă. Programul Alimentar Modnial a anunţat că 45% din ucraineni sunt îngrijoraţi să găsească hrană suficientă.

După ce premierul Greciei a anunţat că va însoţi personal un convoi umanitar înspre Mariupol, Franţa şi Turcia au anunţat
că vor ajuta la evaucarea a 150,000 de civili din acelaşi oraş.

La 200 de kilometri, în Melitopol, o jurnalistă ucraineană a anunţat că tatăl său, de 75 de ani a fost eliberat de forţele
ruse după ce ar fi fost răpit acum 3 zile.

Şi primarul oraşului Slavutîici ar fi fost eliberat de rusi. Locuitorii din Melitopol au ieşit să protesteze la adresa răpirii
acestuia.

În timpul manifestaţiei, forţele ruse au deschis focul asupra civiliilor.

Au fost proteste la adresa războiului şi în Herson, oraş care fi fost cucerit de ruşi. Locuitorii sunt insa optimisti în privinţa
şanselor ca acesta să fie preluat din nou de forţele Ucrainei

În cel mai recent mesaj transmis, preşedintele Volodimir Zelenski anunţă că Rusia a pierdut până acum miliarde de
dolari pe propagandă. Şi pierderile de vieţi omeneşti sunt extrem de mari.

Printre forţele pierdute se numără şi comandanţi importanţi ai Kremlinului. Până acum, 7 generali şi-au pierdut viaţa iar
comandantul Regimentului 13 din Diviza 4 Tancuri din Rusia, s-a sinucis.

Deşi piederile ruşilor cresc, Kremilul susţine că misiunea de ” eliberare” decurge foarte bine. Ministerul rus al Apărării a
transmis că prima fază a operaţiunii militare aproape s-a încheiat iar de acum înainte trupele ruse se vor focusa pe ”
eliberarea” completă a regiunii Donbas.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt