Elena Lasconi s-a retras de pe lista USR pentru alegerile europarlamentare după ce a declarat în cadrul emisiunii Insider Politic că a votat pentru familia tradiţională la referendumul din 2018. Primarul oraşului Câmpulung deschidea lista partidului pentru alegerile ce vor avea loc în iunie anul viitor. Declaraţia Elenei Lasconi nu a fost taxată dur doar în interiorul partidului ci chiar şi de fiica sa.
Elena Lasconi a fost invitată de Sebastian Zachmann în ediţia din această sâmbătă a emisiunii Insider Politic, unde a declarat că în percepţia ei familia trebuie să fie una tradiţională. În plus, la referendumul pentru familie, iniţiat în 2018 de fostul lider PSD Liviu Drahgnea, politicianul a afirmat că votul ei a fost pentru.
Declaraţia sa a făcut vâlvă în partid şi a fost convocat biroul naţional. Ulterior, Elena Lasconi a anunţat că se retrage de pe lista pentru alegerile europarlamentare din iunie anul viitor. Declaraţiile făcute în exclusivitate la Prima Tv au fost puternic taxate public inclusiv de fiica acesteia pe o reţea de socializare.
Atunci, referendumul pentru familie a eşuat după ce doar 21,10% din persoanele înscrise pe listele electorale s-au prezentat la vot. Tot în cadrul Insider Politic, primarul oraşului Câmpulung a spus că doi politicieni PNL au încercat să o convingă să se transfere de la USR la liberali.
Elena Lasconi a câştigat cu aproape 57% din totalul voturilor postul de primar la alegerile locale din 2020, cu peste 30% avans faţă de locul secund, candidatul Partidului Social Democrat