Premierul polonez Donald Tusk, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, îndeamnă miercuri statele membre UE, în prezentarea programului preşedinţiei în Parlamentul European (PE), să ia în serios cererea noului preşedinte american de a-şi creşte cheltuielile cu apărarea la 5% din PIB, relatează AFP.
”Dacă Europa vrea să supravieţuiască, ea trebuie să se înarmeze”, cere Donald Tusk.
”Suntem într-un moment în care Europa nu-şi poate permite să economisească la securitate”, a tunat el.
”Nu noi am ales-o. Nu sunt un militarirst. Noi am suferit mult (din cauza războiului) în Europa şi poate că din această cauză înţelegem atât de bine că, pentru a evita ca istoria noastră să se repete, trebuie să fim înarmaţi, trebuie să fim puternici şi trebuie să fim hotărâţi, inclusiv în privinţa capacităţilor de apărare”.
”Ridicaţi capul, europeni”, a îndemnat el, ca răspuns la îngrijorări cauzate de întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă.
”Europa a fost este şi va fi întotdeauna mare”, a subliniat el.
”Nu vă întrebaţi ce pot face Statele Unite pentru securitatea voastră, întrebaţi-vă ce putem face noi pentru securitatea noastră”, a declarat el, parafrazând o declaraţie celebră a preşedintelui american John F. Kennedy (JFK) prin care-şi îndemna concetăţenii la acţiune.
Polonia, vecină cu Ucraina, este unul dintre cei mai aprigi susţinărori ai susţinerii Kievului în războiul împotriva Rusiei, lansat în urmă cu aproape trei ani.