Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la un bloc cu opt etaje din Bucureşti, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale.
Zece adulţi şi un copil au primit primul ajutor de la echipajele SMURD. Una dintre victimele adulte a murit, iar o alta se afla în stop cardio-respirator şi i s-au făcut manevre de resuscitare, fără rezultat însă, astfel că a fost declarat decesul.
ISU Bucureşti-Ilfov a informat că, în urma incendiului, un copil a fost transportat la spital, cel mai probabil cu atac de panică.
De asemenea, o victimă a murit la scurt timp după ce a fost preluată pentru a-i fi acordat primul-ajutor, fiind vorba despre un bărbat de aproximativ 50 de ani. O altă victimă, o femeie de circa 60 de ani, a intrat în stop cardio-respirator şi s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul. Cele două peraoane ar fi decedat în urma expunerii la fum.
Cel mai probabil, bărbatul şi femeia care au murit se aflau în apartamentul în care a izbucnit incendiul.
Până în prezent, trei persoane au fost transportate, în total, la spital.