Cele mai recente sondaje şi proiecţii indică un avantaj consistent pentru democraţi înaintea alegerilor intermediare din Statele Unite. Opoziţia are şanse să preia atât Camera Reprezentanţilor, cât şi Senatul, schimbând echilibrul de putere în ultimii doi ani ai mandatului lui Donald Trump.
Democraţii pornesc cu prima şansă în cursa pentru Congresul american, potrivit estimărilor publicate cu doar câteva ore înainte de deschiderea secţiilor de votare.
Avantajul este mai clar în Camera Reprezentanţilor, în timp ce competiţia pentru Senat rămâne mai strânsă. Cook Political Report estimează că democraţii ar putea obţine între 228 şi 238 de mandate, peste pragul de 218 necesar pentru majoritate.
Decision Desk HQ anticipează 241 de locuri, iar Silver Bulletin, aproximativ 240. Scrutinel şi Polling Forecast indică 238, respectiv 242 de mandate.
Şi sondajele naţionale arată un avantaj al opoziţiei, cu diferenţe cuprinse între şapte şi 15 puncte procentuale, în funcţie de institutul care a realizat cercetarea.
Pe platformele Polymarket şi Kalshi, probabilitatea unei majorităţi democrate în Cameră este estimată la 94%, respectiv 95%.
Senatul rămâne miza mai disputată
În cazul Senatului, Polymarket indică 76% şanse pentru o majoritate democrată, iar Kalshi, 78%. Decision Desk estimează la 65% probabilitatea unui Senat democrat, cu 52 de mandate faţă de 48 pentru republicani. Silver Bulletin oferă acestei variante şanse de 80%.
Dacă predicţiile se confirmă, democraţii ar putea controla ambele camere ale Congresului în ultimii doi ani ai mandatului prezidenţial. Rezultatul ar modifica raportul de forţe dintre Casa Albă şi legislativ.







