Un copil în vârstă de 14 ani a fost rănit, joi, pe o trecere de pietoni din Târgu Neamţ, de un autoturism proiectat de un alt autovehicul, în urma unei coliziuni.
"Din primele cercetări efectuate a reieşit că, în timp ce un tânăr, de 29 de ani, din judeţul Iaşi, conducea un autoturism pe strada Mărăşeşti, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, din localitatea Alexandru cel Bun, care se deplasa pe acelaşi sens de mers. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un minor, de 14 ani, din localitatea Vânători-Neamţ, care era angajat în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Georgiana Puşcaşu.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: Agerpres