Consilier prezidenţial: Pentru noi nu există o dihotomie între Europa şi SUA

Consilier prezidenţial: Pentru noi nu există o dihotomie între Europa şi SUA

Consilierul prezidenţial Vlad Ionescu a declarat marţi că pentru România nu există 'o dihotomie' între Europa şi Statele Unite ale Americii, afirmând că trebuie să colaboreze.

Postura de securitate a României depinde în mod nemijlocit de forţa relaţiei transatlantice, a spus Vlad Ionescu, în cadrul celei de-a doua ediţii a Defence Romania Security Dialogue.

'Pentru noi nu există o dihotomie între Europa şi SUA. Europa şi SUA trebuie să colaboreze împreună. Ca stat de primă linie pe flancul estic al NATO, aliat poziţionat la Marea Neagră şi la graniţa cu Ucraina, România este şi intenţionează să rămână un contributor central la forţa de descurajare euro-atlantică. Geografia noastră, infrastructura, predictibilitatea conferă României o relevanţă strategică, dincolo de dimensiunea sa efectivă', a precizat Vlad Ionescu, scrie Agerpres.

El a amintit că politica externă şi de securitate a României se bazează pe triada NATO-SUA-UE şi că ţara noastră respectă de mai mulţi ani angajamentul de a aloca peste 2% din PIB pentru apărare.

'Suntem pe o tendinţă crescătoare. Ne îndreptăm către faimosul 5%, constituit din 3,5% şi 1,5% pentru cheltuieli conexe de apărare la orizontul 2035. De aceea suntem foarte apreciaţi la nivelul NATO şi la nivelul SUA pentru acest fapt, că alocăm şi ne-am angajat să alocăm în continuare resurse pentru apărare', a spus el.

Vlad Ionescu a explicat că investiţiile în apărare au, în primul rând, rolul de a descuraja, şi că România trece de la o industrie de apărare 'foarte fragmentată' la una modernă, bazată pe standarde NATO.

'Dezvoltăm o industrie bazată pe standarde NATO. Standardele sunt unice, sunt aceleaşi pentru UE şi pentru NATO. Din acest motiv considerăm că există compatibilitate şi coerenţă deplină între NATO şi UE. (...) Parteneriatele industriale pe care le construieşte România pe termen scurt şi lung vor spori rezilienţa şi vor diminua vulnerabilităţile strategice, în ce priveşte lanţurile de aprovizionare', a spus conchis Vlad Ionescu. 

Afla mai multe despreionescuuesua
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt